La Cluj-Napoca, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a inaugurat luni, 14 martie 2022, magazinul de prescuri, produse de panificație și patiserie ARTOS. Acesta este situat în Piața Avram Iancu, nr. 2, în proximitatea Catedralei Mitropolitane.

Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit slujba de binecuvântare a noului magazin și le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, vorbindu-le despre minunea înmulțirii pâinilor.

„În Evanghelia după Ioan, capitolul 6, versetul 51, Domnul Hristos a zis: «Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci». Chiar dacă pentru noi sunt foarte importante prescurile și pâinea cea de toate zilele, de aici mergem cu gândul la Pâinea vieții, la Domnul Iisus Hristos, care este Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer și care ne dă viață nouă tuturor. De fapt, prescurile sunt materia din care se pregătește Sfânta Euharistie”, a subliniat Mitropolitul Andrei.

 

La inaugurare a participat și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de membrii Permanenței Consiliului Eparhial și ceilalți angajați de la Centrul Eparhial.

„Ne bucurăm că astăzi a fost inaugurat acest magazin, fiind binecuvântat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Sperăm să vină în sprijinul credincioșilor noștri și al tuturor locuitorilor municipiului Cluj-Napoca, prin produsele pe care le oferă. (…) Aici se vor desface o mare parte din produsele realizate la brutăria Artos, care este tot un proiect al Arhiepiscopiei Clujului, demarat în urmă cu șase ani, prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU)”, a spus consilierul economic al Arhiepiscopiei Clujului,  ec. Sorin Câlea.

Conform managerului magazinului Artos, pr. Gheorghe Daniel Puian, programul de funcționare este următorul:

  • Luni – vineri: 6:30 – 20:00
  • Sâmbăta: 8:00 – 13:00
  • Duminica: închis

„Magazinul Artos se dorește a fi un loc din care bunii noștri creștini să poată lua o jertfă de prescură pentru Sfântul Altar sau unul dintre produsele noastre de panificație și patiserie. În același timp, ne dorim să fie un loc de tihnă pentru servirea celorlalte sortimente de produse: croissante, prăjituri, sandwich-uri, cafea, ceai sau băuturi răcoritoare, cu posibilitatea ca toate acestea să fie îmbinate cu un moment de lectură, în spațiul special amenajat”, a explicat managerul magazinului.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This