Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea clujeană Ciucea, protopopiatul Huedin, a îmbrăcat duminică, 9 septembrie 2018, haine de sărbătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat aici Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi.
Deoarece în Arhiepiscopia Clujului mai există o mănăstire ce poartă hramul „Nașterea Maicii Domnului”, cea de la Piatra Fântânele, s-a hotărât ca hramul Mănăstirii de la Ciucea să fie serbat în ziua imediat următoare, când sunt pomeniți Sfinții Părinți Ioachim și Ana. De aceea, altarul de vară al mănăstirii i-a primit ca ocrotitori pe părinții Maicii Domnului, sărbătoriți anual pe data de 9 septembrie.
Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului a fost primit la ora 9:30 la mănăstire de obștea de maici, în frunte cu maica stareță, stavrofora Inocenția Filip și de credincioșii veniți la sărbătoarea hramului. Apoi, pe altarul de vară, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie. Din soborul slujitor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Huedin, părintele Dan Lupuțan și părintele duhovnic, pr. Ioan Gânscă.
În cadrul cuvântului de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a evidențiat faptul că „învățăturile esențiale sunt cele legate de Sfânta Cruce și de Maica Domnului”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupul de fete „Sfântul Ioan Damaschin” din Cluj-Napoca, dirijat de Ioana Veronica Balc.
La final, părintele Ioan Gânscă, duhovnicul mănăstirii, a mulțumit ierarhului și tuturor celor prezenți la sărbătoarea așezământului monahal.
Mănăstirea de la Ciucea, ctitoria poetului Octavian Goga
Mănăstirea de maici „Nașterea Maicii Domnului” de la Ciucea se află pe domeniul familiei Goga, acolo unde se găsește Muzeul Memorial Octavian Goga. Mănăstirea a fost ctitorită de soții Goga, dar înfiinţată propriu-zis în anul 1939, la un an după trecerea la cele veșnice a poetului Octavian Goga. Atunci, soția sa, Veturia, s-a ocupat de aducerea și așezarea pe domeniul de la Ciucea a unei vechi bisericuțe de lemn din localitatea sălăjeană Gălpâia. Mănăstirea a funcționat până în 1945, când a fost închisă de regimul comunist.
Așezământul monahal actual a fost reînființat în 1994, cu purtarea de grijă a vrednicului de pomenire mitropolitul Bartolomeu, și o are ca stareță pe Maica Inocentia Filip, iar ca duhovnic pe părintele Ioan Gânscă, un ucenic apropiat al părintelui Teofil Părăian de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Pe lângă bisericuța veche, mănăstirea mai are un paraclis interior, unde se slujește pe timp de iarnă, un atelier de croitorie și de broderie, unde maicile croiesc veșmintele preoțești.
Mai multe fotografii de la hramul Mănăstirii Ciucea, găsiți AICI
Photo Credit: Darius Echim