La praznicul Schimbării la Față a Domnului, duminică, 6 august 2023, Înaltpreasfințiul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a liturghisit la Mânăstirea „Schimbarea la Față” – Cheile Turzii, cu prilejul hramului.
Începând cu ora 10:00, pe altarul de vară al așezământului monahal, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Turda, părintele Alexandru Rus, starețul Mânăstirii Cheile Turzii, protosinghelul Siluan Timbuș, directorul de department din cadrul Facultății de Teologie din Cluj-Napoca, pr. Prof. univ. dr. Cristian Sonea, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropoli Andrei a rostit un cuvânt de învățătură,intitulat „Suferință și preamărire” în cadrul căruia a adus și mărturii din viața Sfinților Români recent canonizați de Patriarhia Română.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru preot pe diaconul Laurențiu Vlad Irimuș, pe seama Parohiei Piatra din Proopopiaul Năsăud.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Sfântul Ioan Damaschinul” din Cluj-Napoca, dirijat de profesorul Sorin Albu.
La finalul slujbei, părintele stareț a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, iar un grup de credincioase din parohia Salva, județul Bistrița-Năsăud, au interpretat pricesne închinate Maicii Domnului.
Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a sute de pelerini, unii dintre aceștia îmbrăcați în straie populare.
Prezent la hramul Mănăstirii Cheile Turzii, actorul Dorel Vișan a pus la slufletul pelerinilor câteva îndemnuri cu privier la relația dintre părinți și copii și a recitat poezia „Repetabila povară” de Adrian Păunescu.
Scurt istoric
Mănăstirea de călugări de la Petreştii de Sus este unul dintre cele mai vechi aşezăminte monahale din Transilvania. Istoricul Gheorghe Moldovan, originar din aceste locuri, datează începuturile mănăstirii în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Mult timp așezământul monahal a fost un centru de cultură, destinat educării copiilor şi tinerilor din zonă.
Revoluţia de la 1848 a dus la distrugerea mănăstirii, iar în perioada interbelică preotul Vasile Sinu, ajutat de enoriaşi, a refăcut vechea mănăstire, care a fost sfinţită în anul 1937.
În 1998, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu, a fost reluată construcţia așezământului monahal. În prezent, pe lângă biserica nouă, există un paraclis, un corp de chilii şi anexe. Biserica mare a fost sfințită la data de 6 august 2016, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Așezământul monahal păstrează spre închinare particele din moaștele Sfintilor Cuvioși Sila, Paisie si Natan, de la Mănăstirea Sihastria Putnei.
Starețul mănăstirii este protosinghelul Siluan Timbuș.
Mai multe fotografii AICI.