În perioada 9-10 noiembrie 2019, în Mitropolia Ortodoxă de Veria, Grecia, au avut loc mai multe evenimente culturale și religioase prilejuite de împlinirea a 50 de ani de slujire preoțească, dintre care 25 de ani de arhierie, ai Înaltpreasfințitului Părinte Pantelimon, Mitropolit de Veria, Naousa şi Kampania. La aceste manifestări, Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Sâmbătă seara, 9 noiembrie, în Catedrala veche din orașul Veria, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, care datează din secolul al X-lea, cei doi ierarhi români au participat la slujba Vecerniei. După slujbă, la Palatul Culturii din Veria a avut loc un eveniment cultural, în cadrul căruia a fost omagiat chiriarhul locului.
Duminică, 10 noiembrie, la vechea Catedrală din Veria, recent restaurată prin grija Mitropolitului Pantelimon, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de peste 30 de ierarhi din Patriarhia Constantinopolului, Alexandriei, Ierusalimului, României, Greciei, Bulgariei și din Biserica Ortodoxă a Ciprului.
Sfânta Liturghie vine ca o încununare a festivităților prilejuite de jubileul de aur al preoției Mitropolitului Pantelimon de Veria, și jubileul de argint, 25 de ani de episcopat, a declarat pentru Radio Renașterea arhimandritul Grigorie Maja, preot slujitor al Catedralei din Veria.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a fost însoțit de arhidiaconul Claudiu Grama, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, și de diaconul lect. univ. dr. Olimpiu-Nicolae Benea, cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Înaltpreasfințitul Pantelimon a fost prezent în Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, în perioada 23-26 martie 2012, la sărbătoarea Bunei Vestiri, când au fost sărbătoriți șase ani de la reînfințarea străvechii mitropolii ctitorite spre sfârşitul secolului al XV-lea, la Feleac, de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, şi un an de la întronizarea Înaltpreasfinţitului Andrei ca cel de-al doilea mitropolit al Clujului. Cu acest prilej, a fost pusă piatra de temelie la Centrul misionar-social „Sfântul Apostol Andrei”, aflat pe Calea Turzii, care în prezent se află în faza de construcție.
Mai multe fotografii AICI
În perioada 9-10 noiembrie 2019, în Mitropolia de Veria, Grecia, au avut loc mai multe evenimente culturale și…
Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Luni, 11 noiembrie 2019
Foto credit: Kosmas Karagiannis IMBNK / Mitropolia de Veria