Aflat la Bistrița, Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei s-a întâlnit cu un grup de copii români, veniți de la Cernăuți. Evenimentul a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Județean iar de față au fost protopopii din județ, părintele Alexandru Vidican și părintele Doru Zimveliu, Prefectul Bistriței, domnul Ovidiu-Victor Frenț, Președintele Consiliului Județean Bisitrița Nasaud, domnul Radu Moldovan și Directorul Spitalului Județean de Urgență, domnul Mircea Gelu Buta.
Îanltpreasfințitul Părinte Andrei i-a îndemnat pe copii să păstreze credința ortodoxă și obiceiurile strămoșești. De asemenea le-a dat exemplu pe Sfântul Ioan Valahul, Sfânt care în ciuda greutăților pe care le-a avut și chiar cu prețul vieții sale, și-a păstrat curăția înaintea lui Dumnezeu.
Credința și tradițiile, trebuie să le menținem și să le transmitem mai departe, astfel evităm să ne înghită valul vremelniciei. Cu siguranță că, în situația actuală, creștini buni fiind voi, trebuie să îi iubiți și pe ucrainieni, dar nrmal ar fi, ca și creștinii ucrainieni să vă iubească pe voi. Oricum dacă vă păstrați credința și obiceiurile au un motiv în plus să vă iubească.
Reprezentanții oficialităților locale și centrale i-au asigurat pe copii de toată prețuirea și de buna găzduire pe perioada petrecută în județ.
Grupul de copii a interpretat câteva cântări tradiționale românești, după care Înaltpresfințitul Andrei le-a împărțit iconițe și cărți de rugăciuni.
Tinerii se află în tabără în județul Bistrita Năsăud. Ei sunt veniți din Cernauți și au fost cazați la Centrul de Tineret Ioan Bunea din Sângiorz-Băi, al Arhiepiscopei Clujului. Sunt însoțiti de profesorii lor, iar incursiunea în județul Bistrita le-a fost condusă de Pr. Tudor Mudure, Inspector pe probleme de Tineret al Arhiepiscopiei Clujului și de Pr. Paul Gavriloaie – directorul Centrului de Tineret din Sângiorz.
Copii au fost prezenți și la hramul Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului, unde în cadrul Sfintei Liturghii, au cântat pricesne.