În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, luni, 22 aprilie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a întâlnit cu familiile aflate în evidența Sectorului Social-Filantropic și Misionar al Eparhiei, precum și cu rromi de la Pata Rât.

Membrii familiilor nevoiașe, cu probleme medicale și financiare, au fost însoțiți de asistenții sociali, precum și de preoții de la parohiile de care aparțin; iar rromii au fost însoțiți de preotul misionar Gelu Săvărășan, cel are slujește comunitățile din zona Pata Rât.

Astfel, în sala „Episcop Nicolae Ivan” a Centrului Eparhial al Mitropoliei Clujului, de la ora 12:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit pachete pentru sărbătorile pascale, la peste 300 de persoane nevoiașe. Cu acest prilej, Părintele Mitropolit le-a adresat un cuvânt duhovnicesc.

 

În fiecare lună, Arhiepiscopia Clujului, prin intermediul sectorului filantropic, oferă ajutor persoanelor aflate în situații dificile. Periodic, la sărbătorile mari, sunt oferite pachete substanțiale, cu alimente și produse de igienă, după cum a declarat consilierul misionar-social al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, domnul Liciniu Câmpean.

Arhiepiscopia Clujului are în derulare, în prezent, 50 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijii medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. De toată această lucrare filantropică au beneficiat anul trecut peste 15.700 de persoane.

Mai multe fotografii găsiți AICI 

În Săptămâna Sfintelor Pătimiri, luni, 22 aprilie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Luni, 22 aprilie 2019

Text și foto: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close