Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împlinește 70 de ani. Toți fiii Bisericii Ortodoxe Române, Îl rugăm pe Dumnezeu să-i dăruiască încă mulți ani și sănătate cu excepționale rezultate, ca și până acum, atât pe tărâm spiritual, cât și material.
Și cum cuvintele noastre de urare neavând suficientă putere de subliniere a harismelor pe care i le-a dăruit Dumnezeu, ne folosim de cuvintele revelate. Sfântul Prooroc Daniel, ocrotitorul Preafericirii Sale, ne spune că Sfântul Arhanghel Gavriil i s-a adresat proorocului cu cuvintele: „Când tu ai început să te rogi, poruncă mi-a fost dată, și eu am venit ca să-ți vestesc, căci tu ești om iubit de Dumnezeu” (Daniel 9, 23).
Cântarea Mineiului zice: „Ca pe o stea prealuminoasă și ca pe un luceafăr preamare te cinstim pe tine, bărbatul doririlor, cel ce ai strălucit limpede cu strălucirile faptelor bune și luminezi sufletele și trupurile credincioșilor, și strigăm către tine: proorocule Daniel, roagă pe Mântuitorul să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine cu dreaptă credință”[1].
Numele acestui „bărbat al doririlor” se tâlcuiește cu „Dumnezeu este judecătorul meu” sau cu „Dumnezeu mi-a făcut dreptate”. În mod justificat este supranumit „profetul majestății divine”.
În viața și activitatea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel sunt prezente multe din virtuțile Proorocului Daniel, prooroc puternic în vremuri grele. Preafericirea Sa este Patriarh puternic pentru vremuri dificile. Și n-am fi sinceri dacă n-am recunoaște că vremurile pe care le trăim sunt dificile. Sunt dificile pentru că a venit peste lume această pandemie care, pe lângă faptul că încearcă sănătatea multor oameni, a adus și o situație economică precară. Iar viața spirituală are slăbiciunile ei. În atmosfera de secularizare sunt tot mai dese atitudinile potrivnice Bisericii. Or, capul Bisericii noastre este Preafericirea Sa, și la vârf, în ultimă instanță, se simt cel mai tare toate răutățile.
Sfântul Apostol Pavel, referindu-se la aceste vremuri, zicea: „În zilele din urmă, vor veni vremuri grele; că vor fi oamenii iubitori de sine; iubitori de arginți, lăudăroși, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fără cucernicie” (2 Timotei 3, 1-2). Avva Pamvo, referindu-se și el profetic la aceste vremuri, zicea: „În astfel de vremuri se va răci dragostea multora și va fi mult necaz… va intra încă și în norod necredință, desfrânare, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtișaguri și beție”[2]. Iar aceste vremuri trebuiesc înfruntate și învinse.
Purtătorul de steag în această luptă este Preafericitul Părinte Daniel, „Patriarh puternic pentru vremuri dificile”. Iar unul din bastioanele importante pe care le-a ridicat în calea valului vremelniciei ce ne-ar putea îneca este Catedrala Națională, Catedrala Mântuirii Neamului. Această „ctitorie pentru veșnicie” am avut bucuria de a o vedea târnosită în anul jubiliar 2018.
Spiritul în care acționează și se roagă Preafericirea Sa este cel ce l-a animat pe Miron Cristea, primul Patriarh al României, care, acum 103 ani, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia se ruga aşa: „Doamne, Dumnezeul nostru, Tu eşti Părintele nostru, Tu ai văzut strâmtorarea părinţilor noştri şi ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floare în brumă şi plecat spre pulbere era sufletul lor şi trupul lor lipsit de pământ”[3].
Cu toată deschiderea Sa înspre lume, înspre valorile europene şi ecumenism, Patriarhul nostru rămâne înrădăcinat în Tradiţia înaintaşilor săi. Crede şi mărturiseşte, aşa cum au crezut şi au mărturisit moşii şi strămoşii noştri, cum a crezut şi mărturisit naşul de călugărie al Preafericirii Sale, Părintele Cleopa Ilie.
Preafericirea Sa, Patriarhul nostru, este „figura impunătoare, înţeleaptă, fermă, aşezată, limpede în gând, uşor profetică, afabilă, legată de neamul său cu pecetea şi rostul credinţei, bun până la eminent, teolog, umanist desăvârşit, în stare să renunţe la privilegiul voluntarismului, iluziei şi libertăţii exterioare, ordonându-şi întreaga viaţă în aşa fel încât în lumea pe care o slujeşte, să nu rămână greşeli care să nu mai poată fi îndreptate”[4].
Cu nostalgie îmi aduc aminte că l-am întâlnit prima dată într-o zi frumoasă de toamnă, pe când era consilier patriarhal. Cu multă bunăvoinţă şi ospitalitate m-a primit în reşedinţa Sa de la Mănăstirea Antim, dându-mi sfaturi inteligente, într-un moment mai dificil de pe calea vieţii. Mântuitorul Hristos ne-a chemat la slujirea arhierească în aceeaşi primăvară timpurie a anului 1990, iar în luna iulie a aceluiaşi an, Preafericirea Sa era ales Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar eu Episcop al Alba-Iuliei.
A fost ales Patriarh într-o zi blândă de toamnă, pe 12 septembrie 2007. Ca nou Patriarh a declarat că va continua lucrarea adormitului întru fericire, Patriarhul Teoctist, lucru pe care l-a făcut cu vârf şi îndesat. Sunt multe realizările Preafericirii Sale şi, cum am mai spus, între ele străluceşte Catedrala Națională. În articolul pe care-l scriam atunci, subliniam faptul că Patriarhul nostru este „deschis înspre lume și înrădăcinat în tradiție”.
Iar în ce priveşte lupta cu provocările contemporaneităţii secularizate şi materialiste, Patriarhul este purtătorul de steag al păstrării credinţei, tradiţiei ortodoxe şi a valorilor naţionale. Pe Patriarh îl întristează şi îl doare tot ceea ce-L poate întrista şi durea pe Mântuitorul, pentru că mult estre păcatul şi suferinţa din lume.
Patriarhii, spune Nichita Stithatul, au pe pământ o slujire asemănătoare cu a cetei îngereşti a Tronurilor, devenind purtători de Dumnezeu în demnitatea lor, apropiaţi de Apostoli[5]. Sub inspiraţia Duhului Sfânt, atunci când învaţă, se arată dimpreună slujitor cu Dumnezeu. Şi când se mută în eternitate, se odihnesc întru slavă, dimpreună cu Tronurile cereşti, pentru că în ierarhia pământească le-au ţinut locul.
Sfântul Siluan Athonitul spune că „Episcopilor li s-a dat un mare har al Sfântului Duh. Ei sunt aşezaţi mai sus decât toţi: ca vulturii ei se ridică în înălţimi şi de acolo văd întinzându-se depărtări nesfârşite. Prin cunoaşterea lui Dumnezeu pasc ei turma lui Hristos. Duhul Sfânt a aşezat în Biserică episcopi ca să pască turma lui Hristos” (Fapte 20, 28). Dacă credincioșii și-ar aduce aminte de aceasta, ei i-ar iubi pe păstorii lor cu o mare iubire și s-ar bucura din toată inima lor la vederea unuia dintre ei”[6].
În România, cel așezat mai sus decât toți, privind cu agerime de „vultur duhovnicesc” modul în care se desfășoară viața spirituală a poporului român, este Patriarhul Daniel. În zbuciumatele vremuri când se încearcă reașezarea lucrurilor pe un făgaș normal, atitudinea Preafericirii Sale ne este de mare folos. Fie că a fost vorba de apărarea orei de religie în școli sau de Legea Cultelor, de recuperarea proprietăților bisericești, de salarizarea clerului, de militarea pentru familia tradițională, vocea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost una puternică.
Preafericirea Sa ne arată și calea de ieșire din criza spirituală profundă în care se află civilizația contemporană: apropierea de Dumnezeu. Situația în care a ajuns lumea e „din cauza crizei spirituale profunde a civilizației contemporane, mai ales europene și nord-americane, în care descreștinarea și secularizarea devin o notă dominantă a vieții umane individuale și sociale”[7].
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost o voce auzită și-n Sfântul și Marele Sinod de la Creta, care s-a desfășurat între 16-26 iunie 2016. Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană e din ce în ce mai confruntată cu manifestările secularismului. Preafericirea Sa este cel care ține steagul sus în această confruntare.
Nu numai la Creta, ci și-n alte foruri și organisme bisericești, naționale și internaționale. Părintele Patriarh are poziția corectă pe care i-o face credibilă și faptul că e un mare teolog. Iar un fapt, mai rar întâlnit, e acela că marele teolog este dublat și de un bun gospodar al Bisericii. E greu de făcut o retrospectivă a ctitoriilor realizate, dar una dintre ele îl înveșnicește: Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului. Ziua de 25 noiembrie 2018, când această „ctitorie pentru veșnicie” a fost târnosită, rămâne încrustată în istoria noastră națională.
Nu putem uita nici implicarea Preafericirii Sale în slujirea celor săraci, cărora pe lângă pâinea cea de toate zilele, le oferă și pâinea vieții. „Filantropia creștină, zice Preafericirea Sa, nu se mărginește doar la a dărui săracilor și bolnavilor cele de trebuință trupului, ci este izvorâtă din credința însoțită de rugăciune, și are ca scop nu numai sănătatea trupului, ci și mântuirea sufletului celui pe care Biserica îl sprijină în lupta sa cu sărăcia, suferința sau boala”[8].
Toate preocupările noastre însă au ca țintă mântuirea. De aceea, Părintele Patriarh ne spune că „Împlinirea vieții umane se realizează în comuniunea veșnică cu Dumnezeu, prin participarea la bogăția infinită a vieții dumnezeiești”[9]. Realizăm cât de puternice sunt în acest sens cuvintele Mântuitorului: „Ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16, 26).
La acest popas aniversar, în grai liturgic ne adresăm Tatălui Celui ceresc și-I zicem: „Întâi pomenește, Doamne, pe Preafericitul Părintele nostru Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe care-l dăruiește sfintelor Tale Biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învățând cuvântul adevărului Tău”[10].
†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
[1] Mineiul pe Decembrie, E.I.M.B.O.R., București, 2005, p. 252.
[2] Pateric, Alba-Iulia, 1990, p. 193.
[3] Ilie Şandru, Patriarhul Miron Cristea, Editura „Petru Maior”, Târgu-Mureş, 1998, p.118.
[4] Iosif Zoica, Patriarhul, în „Îndrumătorul Pastoral”, Reîntregirea, Vol. XXII, 2008, p. 12.
[5] Nicétas Stethatos, Opuscules et letteres, Sourcers chrétiennes, Vol. 81, Paris, p. 293.
[6] Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Alba Iulia, 1994, p. 105.
[7] † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Foamea și setea după Dumnezeu, Editura Basilica, București, 2008, p. 11.
[8] † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Faptele Iubirii Milostive, Editura Basilica, București, 2015, p. 6.
[9] † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Știința Mântuirii, Editura Basilica, București, 2014, p. 5.
[10] Liturghier, E.I.B.M.B.O.R., București, 2012, p. 180.
