Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a lansat două cărți în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania, desfășurat în perioada 16-19 septembrie 2021, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

Noile apariții editoriale au fost lansate vineri, 17 septembrie, de la ora 12:00, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Volumul „Taina Sfântă a Bisericii. Introducere în istoria și problematica disputelor imiaslave”, semnat de Mitropolitul Ilarion Alfeyev, a fost prezentat de pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, prof. dr. Ovidiu Pecican și pr. conf. univ. dr. Grigore Dinu Moș. Cea de-a doua carte, „Lev Gillet, un monah al Bisericii de Răsărit”, semnată de Elisabeth Behr-Sigel, a fost prezentată de pr. lect. univ. dr. Paul Siladi și de lect. univ. dr. Ioana Sonea.

De asemenea, un cuvânt de felicitare și apreciere a rostit și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

 

Evenimentul a fost moderat și prezentat de directorul Editurii Renașterea, preotul dr. Cătălin Pălimaru.

„La ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Carte Transilvania, Editura Renașterea a lansat două din cărțile ei apărute de curând. Este vorba de un volum scris de Mitropolitul Ilarion Alfeiev, președintele departamentului de relații externe al Patriarhiei Ruse, dar și un teolog eminent, larg recunoscut pe plan mondial. Volumul are în vedere problematica numelui lui Dumnezeu, o temă care se pretează la o abordare biblică, dar și la una din perspectiva teologiei sistematice sau mistice. Este numele lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuși? Iată o întrebare formulată frecvent în carte, la care autorul încearcă să răspundă invocând Sfânta Scriptură, mari părinți ai Bisericii, între ei mulți isihaști, câtă vreme numele lui Dumnezeu a fost chemat mereu în rugăciune de monahi și de cei înclinați spre viața duhovnicească. Totodată, autorul face apel și la opinia unor mari teologi sau filosofi contemporani, care au avut ca temă de reflecție numele lui Dumnezeu, în contextul disputelor onomatodoxe, și ne referim aici la Serghei Bulgakov, Pavel Florenski, Aleksei Losev, Vladimir Ernst, sau arhimandridul Sofronie Saharov. Disputele teologice s-au purtat într-un context istoric, iar cartea are și un fir narativ care o face plăcută la citit.

 

Celălalt volum lansat poartă semnătura doamnei Elizabeth Behr-Sigel, un important teolog ortodox francez, și se referă la părintele Lev Gilet, un monah francez convertit de la catolicism la ortodoxie, un scriitor care-și semna adesea anonim articolele, drept un monah al Bisericii de răsărit; un destin frământat, un monah atipic, o personalitate nonconformistă, un om smerit care a trăit cu convingere adevărul credinței, și care poate fi socotit peste timp un martor al identității ortodoxiei de limbă franceză. Cartea este totodată și o evocare a felului în care Biserica Ortodoxă, cu precădere cea de expresie rusă, s-a răspândit în Europa occidentală. Cartea este încărcată cu o mare doză de sensibilitate, dar este scrisă și cu multă reverență față de un om atât de special”, a spus directorul Editurii Renașterea, preotul dr. Cătălin Pălimaru.

„Viața Mitropolitului Bartolomeu Anania (1921-2021) în imagini”

În cadrul Târgului de Carte Transilvania, de la ora 13:00, a fost lansată și cartea-album „Viața Mitropolitului Bartolomeu Anania (1921-2021) în imagini”, apărută la editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, avându-l ca editor pe preotul dr. Bogdan Ivanov, administratorul Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu” și lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Volumul a apărut în contextul anului centenar, când s-au împlinit 100 de ani de la naștere și 10 ani de la mutarea la Domnul a mitropolitului, teologului, prozatorului, poetului și dramaturgului Bartolomeu Anania.

Albumul aniversar, personalitatea marelui ierarh și cărturar, opera și realizările impresionante atinse pe parcursul vieţii au fost evocate de Părintele Mitropolit Andrei, preotul Bogdan Ivanov, actorul Dorel Vişan, poetul Horea Bădescu și prof. dr. Ilie Rad.

 

Lansarea a fost moderată și prezentată de Alexandra Blendea, redactor la Casa Cărții de Știință.

„Imaginile selectate pentru acest album, unele vechi de peste un secol, reconstituie cronologic principalele etape din viața Mitropolitului: copilăria și adolescența, călugăria și intrarea în slujirea Bisericii, alături de Patriarhul Justinian, detenția, misiunea în Statele Unite, legătura sa cu lumea culturală, dar și revenirea în țară, reținut de Securitate, ultima perioadă din administrație, anii de pensie trăiți la Mănăstirea Văratec, încheind cu rechemarea «Bătrânului oștean» sub drapelul Bisericii și slujirea de la Cluj ca Arhiepiscop și Mitropolit în mijlocul oamenilor, în mijlocul cetății Clujului, în fața lui Dumnezeu. (…) Volumul restiuie imagini de epocă, cele mai multe dintre ele necunoscute publicului și de a o mare valoare documentară, în care apar Patriarhul Justinian, ierarhi români și străini, dar și ierodiaconul și arhimandritul Bartolomeu, ucenicul care dă și în acest fel mărturie despre admirația pentru dascălul său, oameni de cultură din țară sau străinătate, dar mai ales imagini care dau măsura unor oameni și a unei lumi, care se lupta din răsputeri să rămână verticală”, a spus pr. Bogdan Ivanov, editorul cărții-album.

 

FICT

Festivalul Internaţional de Carte Transilvania (FICT) a debutat joi, 16 septembrie 2021, în Piața Unirii din Cluj-Napoca, și se va încheia duminică, 19 septembrie. Mesajul editiei din acest an este „Ne revenim împreună!”.

Organizat de Asociația Culturală Eikon în parteneriat cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, festivalul susține cultura scrisă română și universală. Potrivit organizatorilor, în cadrul ediției din acest an, participă cele mai importante edituri din România, printre care și Editura Renașterea. De asemenea,  au  loc lansări de carte, colocvii și conferințe cu invitați speciali din mai multe țări. Totodată, manifestarea își propune să atragă atenția tinerilor asupra necesității lecturii, să promoveze responsabilitatea socială și culturală, diversitatea și implicarea civică.

Lansarea celor trei volume poate fi vizionată, integral, AICI

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close