În Duminica a XX-a după Rusalii, 6 octombrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfântul Apostol Toma”, din cartierul clujean Mărăști, cu prilejul hramului lăcașului de cult.

De la ora 10:00, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, arhimandritul lect. univ. dr. Benedict Vesa, starețul Mănăstirii Sihăstria Putnei, arhimandritul Nectarie Clinci, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai, preotul prof. univ. dr. Ioan Chirilă, protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj I, preotul Dan Hognogi, preoții parohiei Dănuț Goga și Marius Goga, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11, 25)”.

 

La finalul slujbei, preotul Marius Goga a subliniat importanța zilei și a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor prezenți.

Pentru întreaga activitatea administrativă și filantropică desfășurată în parohie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a acordat femeilor din Comitetul parohial mai multe distincții și diplome de aleasă cinstire, în frunte cu doamnele preotese Iulia și Ramona Goga, care au fost distinse cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”.

Odoare sfinte de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, aduse spre închinare credincioșilor clujeni

Cu prilejul hramului, în biserica parohiei au poposit icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, racla Sfintilor Cuvioși Sila, Paisie si Natan de la Mănăstirea Sihastria Putnei și o părticică din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, care au fost aduse și așezate spre închinare încă de sâmbătă seara, și vor rămâne până luni, 7 octombrie, ora 13.00. Sfintele odoare au fost aduse de o delegație a Mănăstirii Sihăstria Putnei, condusă de starețul așezămânului monahal, arhimandritul Nectarie Clinci, care, la finalul Sfintei Liturghii, le-a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, iar Înaltpreasfințitului Părinte Andrei i-a oferit o icoană cu cei trei Sfinți Nemțeni.

Sărbătoarea hramului se va încheia luni seara, 7 octombrie, cu un spectacol dedicat anului omagial al satului românesc, intitulat sugestiv „Când m-apropii de-al meu sat”, organizat în semn de recunoștință pentru toți enoriașii și binefăcătorii parohiei, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, începând cu ora 18.45.

Istoric

Parohia „Sfântul Apostol Toma” din Cluj-Napoca a fost înfiinţată în anul 1993. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în anul 1996, iar un an mai târziu au demarat lucrările de ridicare a lăcașului de cult. Acestea au fost finalizate în 2005, iar în septembrie 2006 biserica a fost sfinţită de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu.

Biserica, situată pe Calea Dorobanților, are formă de cruce, cu o singură turlă, însă, un element unic în arhitectura sa o constituie mozaicurile exterioare, care îi reprezintă pe cei doisprezece Apostoli.

În ultimii ani au fost executate lucrări de renovare a exteriorului bisericii și s-a amenajat demisolul pentru activități cu tinerii, lăcașul fiind resfințit la data de 22 aprilie 2018, de un sobor de trei ierarhi, în frunte cu Arhiepiscopul și Mitropolitul Andrei.

Mai multe fotografii AICI  

În Duminica a XX-a după Rusalii, 6 octombrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 6 octombrie 2019

Text și foto: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro

Din aceeași categorie

Share This