La sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, sâmbătă, 9 martie 2024, când este comemorată și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla. Așezământul monahal este situat pe Dealul Cărămidăriei din Gherla, lângă cimitirul anonim, cu gropi comune, al deținuților politici din perioada comunistă.

Cu acest prilej, începând cu ora 10:00, în paraclisul mănăstirii, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, alături de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Gherla – preotul Iulian Paul Isip, starețul Mănăstirii Memorialul Gherla – protosinghelul Grigorie Benea, duhovnicul Mănăstirii Cășiel – protos. Serafim Bădilă, directorul Radio Renașterea – arhidiaconul Dan Văscu, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Duhul de jertfă”, în cadrul căruia a evidențiat jertfa și curajul mărturisirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, precum și al celor din închisorile comuniste.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Radu-Mircea Moldovan. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Recea Cristur, Protopopiatul Dej.

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Keramos” al Memorialului Gherla. La chinonic, grupul psaltic „Keramos” și corul de copii „Memorialul Gherla” au interpretat pricesne și cântece religioase.

La finalul slujbei, pentru cei 74 de ani petrecuți la strana bisericii, în semn de prețuire și recunoștință, Înaltpreasfinția Sa a acordat Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni domnului Viorel Nicolae Florean, cântărețul bisericesc din Cătina, în vârstă de 90 de ani.

Părintele stareț Grigorie Benea a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în viața și activitățile așezământului monahal.

Slujbă de pomenire

Apoi, în cimitirul deținuților politici de pe Dealul Cărămidăriei, Mitropolitul Clujului a săvârșit slujba Parastasului pentru toți cei care, în timpul regimului comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței strămoșești.

La slujbă au participat oficialități civile și militare și numeroși credincioși, în frunte cu comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă „Ştefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca – colonelul Sebastian-Florin Cliţan, domnul Grigore Pepene, fost deținut politic, în vârstă de 99 de ani, și Klaus Kenneth, fiu duhovnicesc al Sfântului Sofronie Saharov – ucenicul  și biograful Sfântului Siluan Athonitul, precum și autorul cărții „Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”.

La evenimentul comemorativ a fost prezentă garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă „Ştefan Cicio-Pop” din Cluj-Napoca, în semn de recunoștință și cinstire a memoriei victimelor regimului comunist, precum și a ofițerilor și subofițerilor, din Jandarmeria Regală Română, care au fost torturați sau au murit în temnițele comuniste, o parte din ei fiind îngropați la Gherla.

Zilele Memorialului Gherla, ediția a VII-a

Memoria martirilor din închisorile comuniste este cinstită și anul acesta printr-o serie de evenimente religioase și culturale, toate acestea fiind organizate în cadrul Zilelor Memorialului Gherla – ediția a VII-a, eveniment defășurat în perioada 6-9 martie.

Miercuri, 6 martie, la Memorialul Gherla, de la ora 18:00, a avut loc vernisajul expoziției de grafică „Chipuri ale sfințeniei” și lansarea albumului omonim al artistei Aida Șușter-Boțan. Evenimentul, dedicat mărturisitorilor din temnițele comuniste, a fost prezentat de preotul Ioan Pintea, director al Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.

Vineri, 8 martie, începând cu ora 18:00, tot la Memorialul Gherla, a avut loc conferința „În căutarea Adevărului”, fiind susținută de Klaus Kenneth, fiu duhovnicesc al Sfântului Sofronie Saharov -ucenicul  și biograful Sfântului Siluan Athonitul, precum și autor al cărții „Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”, care a fost lansată în cadrul serii, conform protos. Grigorie Benea, starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici”.

Evenimentele au culminat sâmbătă, 9 martie, în ziua hramului, cu Sfânta Liturghie arhierească.

 

Mănăstire închinată martirilor din perioada comunistă

Mănăstirea a fost înfiinţată în data de 1 octombrie 2017, până în prezent fiind amenajată o sală ce cuprinde un paraclis, un muzeu, câteva camere și o trapeză. Potrivit starețului așezământului monahal, protos. Grigorie Benea, urmează să se efectueze săpături pentru a degreva locul din punct de vedere arheologic, după care se va începe construcția propriu-zisă a așezământului monahal.

Pentru că anul 2017 a fost dedicat mărturisitorilor și apărătorilor Ortodoxiei din închisorile comuniste, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, a inițiat la Gherla, unul din epicentrele suferinței din gulagul comunist românesc, construirea unui memorial pe Dealul Cărămidăriei, unde se află un cimitir anonim, cu gropi comune, în care au fost aruncați deținuții morți în penitenciarul din Gherla, în perioada comunistă. Printre cei închiși la Gherla se numără: psihologul Nicolae Mărgineanu, scriitorul Paul Goma, părintele Nicolae Steinhardt, părintele Gheorghe Calciu, poetul Vasile Voiculescu și alții.

Memorialul Gherla a fost înființat tot în anul 2017, în cadrul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici”, fiind un proiect de cercetare, comunicare, educație și promovare a memoriei detenției politice de la Gherla din perioada comunistă, dar și a victimelor represiunii comuniste din întreaga țară.

Comemorarea Deținuților Politici Anticomuniști, în Ziua Sfinților 40 de Mucenici, a fost fixată de Parlamentul României în 2011, prin legea 247/05.12.2011.

Apel pentru sprijinirea lucrărilor la Memorialul de la Gherla

Pe harta Gulagului românesc, Gherla a fost unul din locurile în care s-a suferit cel mai mult și cel mai intens. Mii de oameni, unii dintre ei personalități marcante ale elitei interbelice românești, au umplut celulele și beciurile teribilei închisori, fapt ce a lăsat până azi o rană deschisă în inima ora­șului. Din păcate, tot acest tezaur inestimabil de suferință este practic nevalorificat și lăsat pradă uitării. Pentru a umple acest gol, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a avut inițiativa construirii unui memorial în cinstea celor ce au suferit la Gherla în perioada de detenție politică. În acest sens a fost constituită Asociația Memorialul Gherla și s-a înființat, totodată, Mănăstirea «Sfinții 40 de Mucenici», care să cuprindă Ansamblul Memorial. Amplasată pe Dealul Cărămidăriei din Gherla – cimitir anonim cu gropi comune, unde au fost aruncați cei ce au murit în penitenciar –, Mănăstirea Memorial va cuprinde o capelă pentru comemorarea liturgică a victimelor comunismului, un spațiu expozițional dedicat celor ce au suferit în penitenciar, cât și o bibliotecă tematică și o sală de conferințe. Pentru a duce la bun sfârșit acest proiect de recuperare a memoriei trecutului nostru recent și de cinstire a victimelor regimului ateu totalitar, avem nevoie de sprijinul tău! Fii ctitor al memoriei celor ce s-au jertfit pentru credința în Hristos și pentru demnitatea neamului românesc! Fii ctitor al Memorialului Gherla!, se arată pe site-ul oficial al Mănăstirii.

Puteți contribui la: Asociația Memorialul Gherla, Cont RON: RO34RNCB0108155220740001 sau Mănăstirea Sfinții 40 de mucenici – Memorialul Gherla, Cont RON: RO34RNCB0108156262520001.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Dragoș Olteanu și Darius Echim

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close