Miercuri, 27 iulie 2022, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a liturghisit și a predicat la Mănăstirea Dâncu, județul Cluj, cu prilejul hramului.
De la ora 10:00, pe altarul de vară al mănăstirii, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Au participat la slujbă credincioși din localitățile învecinate și fiii satului, mulți dintre aceștia îmbrăcați în port tradițional.
Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Huedin, preotul Dan Lupuțan, starețul așezământului monahal, protosinghelul Cleopa Dobocan, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, intitulat „Mărturisirea Domnului Hristos, în vremurile noastre”, făcând o paralelă între pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie și exemplul vieții Sfântului Pantelimon.
La final, părintele stareț Cleopa Dobocan a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru prezență, binecuvântare și pentru purtarea de grijă față de mica comunitate din Dâncu, aflată în grija mănăstirii. De asemenea, i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să se roage Sfântului Pantelimon, atât pentru tămăduirea bolilor trupești cât și pentru necazurile și greutățile sufletești.
Istoric
Mănăstirea a fost înființată în anul 2014, la inițiativa Mitropolitului Andrei, datorită depopulării satului Dâncu. Slujbele se oficiază momentan într-o bisericuță de lemn cu hramul „Învierea Domnului”, ce datează din anul 1750. Lăcașul de cult a fost strămutat aici în 1862 din Valea Drăganului și adăpostește o colecție de icoane pe lemn, mare parte realizate de Nechita Zugravu. În momentul de față se lucrează la ridicarea complexului monahal, unde va fi amenajat și un paraclis cu hramul „Sfântul Pantelimon”.
Mai multe fotografii AICI.