În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Elisabeta, miercuri, 24 aprilie 2024, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din municipiul Cluj-Napoca, cu ocazia hramului și a punerii pietrei de temelie pentru biserica așezământului monahal.

De la ora 10:00, pe o scenă special amenajată în curtea mănăstirii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența oficialităților civile și militare și a numeroși credincioși clujeni.

Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj II – preotul Alexandru Constantin Ciui, directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca – pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, duhovnicul Colegiului Ortodox – arhim. prof. Samuel Cristea, duhovnicul mănăstirii – ieromonahul Paisie Borza și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre vocația misionară a femeii creștine, pornind de la modelul Sfintei Cuvioase Elisabeta.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi clujeni.

La finalul Liturghiei, ierarhul a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru noua biserică a așezământului monahal și a sfințit locul unde va fi edificat viitorul lăcaș de cult întru cinstirea și pomenirea Sfintei Cuvioase Elisabeta. Biserica va fi construită în stil bizantin, în formă de cruce greacă înscrisă, de dimensiuni medii, amprenta la sol fiind de 22 de metri lungime și 13 metri lățime.

Părintele duhovnic Paisie Borza a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în materializarea proiectului de edificare a bisericii.

 

Scurt istoric

Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din Cluj-Napoca, situată pe strada Arţarului, în cartierul Bună Ziua, a fost înființată în anul 1934, de vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Ivan, la propunerea Societății Ortodoxe a Femeilor Române.

A funcționat o perioada în clădirea „vechii teologii” de pe strada Avram Iancu, nr. 6, punându-se în acest fel bazele unui Institut al surorilor de caritate.

Desființat în timpul regimului comunist, așezământul monahal a fost reînființat în anul 2011, la inițiativa Înaltpreasfințitului Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Mănăstirea se află în proces de rectitorire, lucrându-se la ansamblul monahal. Până la edificarea bisericii de zid, slujbele sunt oficiate într-un paraclis. La data de 24 aprilie 2023, în ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Elisabeta, Mitropolitul Andrei a binecuvântat noua casă monahală, care cuprinde stăreția, trapeza, chiliile și alte încăperi administrative.

Ca odor de mare preț, mănăstirea deține o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Prodromița”, cea „nefăcută de mână omenească”. Icoana a fost adusă în anul 2015, de la Schitul românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, acolo unde se află icoana originală.

Obștea mănăstirii numără opt maici, stareță fiind stavrofora Maria Asaftei, iar duhovnic ieromonahul Paisie Borza. Pe lângă programul duhovnicesc de rugăciune, călugăriţele desfășoară activităţi administrative și se îndeletnicesc cu confecţionarea de veşminte preoţeşti și pictarea de icoane.

Sfânta Cuvioasă Elisabeta, cea care ocrotește mănăstirea clujeană, este pomenită anual în calendarul ortodox pe 24 aprilie. Aceasta s-a născut în cetatea Heracleea Traciei. Din fragedă vârstă a învăţat pe de rost vieţile Sfinţilor, astfel încât să poată urma totdeauna pilda lor de trăire după poruncile Evangheliei. După ce a rămas orfană, la vârsta de 12 ani, şi-a împărţit averea săracilor, a eliberat slugile şi a intrat în obştea Mănăstirii Sfântul Gheorghe – Dealul Mic, din Constantinopol, unde era egumenă sora tatălui său. Mai multe despre viața sfintei AICI.

Mai multe fotografii AICI 

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close