În ziua cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, marți, 14 octombrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Râșca Transilvană, județul Cluj, cu prilejul hramului.
De la ora 10:00, în biserica așezământului monahal, Părintele Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Cluj-Napoca – preotul Alexandru Constantin Ciui, starețul Mănăstirii Râșca Transilvană – arhimandritul Casian Ioana, duhovnicul Mănăstirii Piatra Fântânele – protosinghelul Gavriil Horț, precum şi alţi preoţi invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Răstignire duhovnicească”. Pornind de la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), ierarhul a subliniat virtuțile Sfintei Cuvioase Parascheva, subliniind că aceasta este un exemplu desăvârșit de urmare a lui Hristos.
Totodată, Mitropolitul Clujului a arătat că, pentru a-L urma cu adevărat pe Hristos, asemenea Sfintei Parascheva, este nevoie să ne răstignim duhovnicește, cu ajutorul a patru „cuie” duhovnicești: aducerea aminte de moarte, aducerea aminte de judecată, aducerea aminte de Rai și aducerea aminte de iad.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de Cameră „Psalmodia Transylvanica” al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. emerit Vasile Stanciu.
La finalul slujbei, Mitropolitul Clujului a sfințit cele trei clopote ale așezământului monahal. Acestea au fost realizate la Turnătoria „Grassmayr” din Innsbruck, Austria.
Părintele stareț Casian Ioana a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor care ajută și cercetează mănăstirea.
În semn de prețuire și recunoștință, pentru implicarea constantă în viața și activitățile așezământului monahal, Mitropolitul Andrei a oferit diplome de aleasă cinstire mai multor binefăcători.
La Sfânta Liturghie au participat oficialități locale și numeroși pelerini.
Scurt istoric
Mănăstirea Râșca Transilvană, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, este situată la circa 1.200 m altitudine, în Munții Apuseni, pe teritoriul administrativ al comunei Râșca, între localitățile Râșca și Călățele, în apropierea barajului Beliș-Fântânele.
Așezământul monahal a fost înființat în anul 2002, la solicitarea credincioșilor din zonă, iar piatra de temelie a bisericii mănăstirii a fost pusă un an mai târziu. Proiectul bisericii a fost realizat de cunoscutul arhitect clujean Ion Arboreanu, care a proiectat zeci de biserici, mănăstiri și case parohiale în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.
Sursa de inspirație pentru acest lăcaș de cult a fost perioada arhitecturală și religioasă din timpul Sfântului Ștefan cel Mare, respectiv stilul moldovenesc sau ștefanian. Biserica mănăstirii este împodobită cu pictură în tehnica frescă, realizată de o echipă de pictori din București, condusă de prof. Alexandru Nicolau. Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 14 octombrie 2018, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, alături de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.
Obștea monahală este formată din cinci călugări, stareț fiind arhimandritul Casian Ioana.
În prezent, se află în construcție ansamblul monahal, proiectat de arhitectul Călin Chifăr, care va fi alcătuit din trei clădiri, ce vor cuprinde stăreția, chiliile, trapeza, bucătăria, biblioteca, clopotnița și alte încăperi administrative. La data de 27 septembrie 2025 a fost sfințită piatra de temelie, iar imediat după acest moment au fost demarate lucrările de construcție.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
