La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, vineri, 8 septembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Ciucea, județul Cluj.
Cu prilejul hramului, la Altarul de vară din curtea mănăstirii, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan, secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, starețul Mănăstirii Piatra Craiului – protosinghelul Antonie Flore, duhovnicul mănăstirii – părintele Ioan Gânscă, precum alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți pe tema „Cinstita însoțire”.
La finalul slujbei, duhovnicul mănăstirii a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și binecuvântare, preoților împreună-slujitori și tuturor celor care cercetează și ajută mănăstirea.
Slujba a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși și a oficialităților locale.
Ctitoria poetului Octavian Goga
Mănăstirea de maici „Nașterea Maicii Domnului” de la Ciucea, județul Cluj, se află pe domeniul familiei Goga, acolo unde se găsește Muzeul Memorial „Octavian Goga”. Mănăstirea a fost ctitorită de soții Goga, dar înfiinţată propriu-zis în anul 1939, la un an după trecerea la cele veșnice a poetului Octavian Goga. Atunci, soția sa, Veturia, s-a ocupat de aducerea și așezarea pe domeniul de la Ciucea a unei vechi bisericuțe de lemn din localitatea sălăjeană Gălpâia. Mănăstirea a funcționat până în 1945, când a fost închisă de regimul comunist.
Așezământul monahal actual a fost reînființat în 1994, cu purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, și o are ca stareță pe stavrofora Inocenția Filip, iar ca duhovnic pe părintele Ioan Gânscă, un ucenic apropiat de-al părintelui Teofil Părăian.
Pe lângă bisericuța veche, mănăstirea mai are un paraclis interior, unde se slujește pe timp de iarnă, un atelier de croitorie și de broderie, unde maicile croiesc veșmintele preoțești, precum și un altar de vară închinat Sfinților Părinți Ioachim și Ana.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului