În ziua de pomenire a Sfinților Martiri Brâncoveni, miercuri, 16 august 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, au slujit la Mănăstirea „Crucea Iancului” de la Mărișel, județul Cluj, cu prilejul hramului așezământului monahal.

De la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, cei doi ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol –  arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Huedin – preotul Dan Ionuț Lupuțan, protopopul Madridului de Sud – preotul Cristian Mihail Deac, duhovnicul mănăstirii – protosinghelul Paisie Plic, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul cărui le-a vorbit celor prezenți despre jertfa și modelul de credință mărturisitoare al Sfinților Martiri Brâncoveni: Sfântul Martir Constantin Vodă Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava, dirijat de Daniel Maxemiuc.

La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un gând duhovnicesc și a evidențiat faptul că „trebuie să fim mărturisitori și misionari ai Domnului Hristos într-o lume secularizată, înstrăinată de cele sfinte”, la fel ca Sfinții Brâncoveni, care au avut o credință puternică și mărturisitoare.

Apoi, duhovnicul mănăstirii, protos. Paisie Plic, a mulțumit Mitropolitului Andrei și Mitropolitului Iosif, precum și tuturor celor prezenți la hram.

Sfințirea Crucii

După oficierea Sfintei Liturghii, cei doi mitropoliți au sfințit o cruce din metal, înaltă de 24 metri, amplasată în proximitatea mănăstirii.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale, precum și a numeroși credincioși, mulți fiind îmbrăcați în straie populare.

 

Scurt istoric

Mănăstirea „Crucea Iancului” de la Mărișel, județul Cluj, singura din Arhiepiscopia Clujului cu hramul „Sfinții Martiri Brâncoveni”, a fost înființată în primăvara anului 2015 și este situată la aproximativ 2 km de binecunoscuta „Cruce a Iancului”, pe platoul de pe Vârful Dobruș, la altitudinea de 1340 de metri. Ridicarea mănăstirii a fost încredințată părintelui duhovnic Paisie Plic și maicii starețe Casiana Lup.

Piatra de temelie a bisericii mănăstirii a fost pusă la data de 18 august 2015, de către Mitropolitul Andrei, la inițiativa căruia a fost înființat așezământul monahal. Sfântul lăcaș, închinat Sfinților Martiri Brâncoveni, a fost construit în formă de cruce bizantină cu pridvor deschis și este împodobit cu pictură, în tehnica frescă, realizată de pictorul Dobrin Ioan Tcaciuc împreună cu echipa sa. Biserica a fost sfințită la data de 16 august 2021, de ÎPS Părinte Andrei, PS Părinte Macarie al Europei de Nord și de PS Părinte Benedict Bistrițeanul.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și a Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, la inițiativa obștii monahale, un fragment din moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu a fost adus la așezământul monahal, în data de 27 ianuarie 2019, fiind primite în dar de la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din București.

În anul 2014, anul omagial dedicat „Sfinților Martiri Brâncoveni”, Patriarhul României a dispus ca racla Sfântului să fie purtată în pelerinaj la toate bisericile și mănăstirile ctitorite de domnitorul Constantin Brâncoveanu, iar la fiecare dintre ele s-au lăsat părticele spre închinare. Spre bucuria obștii și a credincioșilor, demersurile, ce au fost făcute în toamna anului 2018, au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, astfel a fost posibilă aducerea unei părticele din moaștele martirului la mănăstirea clujeană.

Obștea este formată din 10 maici, stareță fiind stravrofora Casiana Lup, iar duhovnic protosinghelul Paisie Plic.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close