Ca în fiecare an, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Nicula își sărbătorește hramul.

La mănăstirea din județul Cluj au ajuns încă de duminică 13 august, mii de credincioși din țară și din străinătate, care au venit să se roage Măicuței Sfinte și să participe la slujbele de hram. În seara zilei de duminică, creștinii care au ajuns la mănăstire au participat la slujba miezonopticii, iar la final au ascultat cuvântul de învățătură rostit de Arhimandritul Teofil Roman, ecleziarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj, care a vorbit despre iubirea pe care Maica Domnului ne-o arată în fiecare zi, fie că merităm sau nu. Slujbele s-au încheiat undeva în noapte, cei mai mulți dintre credincioși rămânând de veghe pe dealul de la Nicula, pentru a se ruga și a cânta pricesne.

În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la așezământul monahal, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Arhimandritul Dumitru Cobzaru a oficiat Sfânta Liturghie, iar după ce majoritatea celor prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine, le-a vorbit despre ascultare și iubire, făcând referire la Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului Hristos.

Dealurile din jurul mănăstirii s-au umplut de mulțimea pelerinilor în după-amiaza zilei de 14 august, când majoritatea credincioșilor au mers pe jos din orașul Gherla până la Mănăstirea Nicula. Procesiunea intitulată „La Nicula colo-n deal” a fost condusă de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Invitatul din acest an a fost ÎPS Luca, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol din Ucraina. Manifestarea a debutat cu un moment de rugăciune, după care, în sunet de toacă și cântări, s-a pornit pe următorul traseu: Biserica Sfântul Nicolae – Str. Avram Iancu – Autogară – Str. Liviu Rebreanu – Nicula Sat – Mănăstirea Nicula, traseu percurs de pelerini în aproximativ trei ore. Acest pelerinaj pedestru este organizat de șase ani, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei. Procesiunea amintește de marele pelerinaj din anul 1699, când icoana pictată de preotul Luca, din Iclod, și donată de nobilul Ioan Cupcea bisericii din Nicula a lăcrimat timp de trei săptămâni.

Programul zilei de luni a continuat la Mănăstirea Nicula, seara de la ora 18:00, cu Vecernia unită cu Litia. Slujba a avut loc pe un podium special amenajat în curtea mănăstirii și a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitului Părinte Luca, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol (Ucraina) și Preasfințitului Părinte Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului. În cuvântul de învăţătură adresat pelerinilor prezenţi la slujbă, ÎPS Iosif a vorbit despre iubirea semenilor, îndemnându-i pe creștini să se gândească la celălalt mai mult decât la ei înșiși.

Credincioșii prezenți la hramul Mănăstirii Nicula au asistat luni seara, începând cu ora 21:30, la procesiunea de scoatere din biserica mare a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, iar apoi la Slujba Utreniei şi la Prohodul Maicii Domnului, oficiată în sobor de arhierei, preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit de Preasfințitului Părinte Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului, credincioșii au fost îndemnați să își iubească aproapele pentru a nu își pierde sufletul.

Sărbătoarea de la Nicula a continuat marți dimineaţă, de la ora 5:00, cu Sfânta Liturghie în biserică. De la ora 8:00 a fost citit Acatistul Adormirii Maicii Domnului, iar începând cu ora 9:00 a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească, pe scena amenajată în incinta Mănăstirii Nicula. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfințitul Luca, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol și Preasfințitul Emilian Crişanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

În cuvântul de învățătură adresat pelerinilor veniți la hramul Mănăstirii Nicula, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre Maica Domnului, dar și despre problemele cu care se confruntă astăzi Biserica. Părintele Mitropolit s-a arătat preocupat și de amenințările la adresa păcii și stabilității din lume, amintind de disputa dintre Coreea și Statele Unite ale Americii. O altă problemă semnalată a fost grija constantă a bisericii pentru educarea și creșterea copiilor și a tinerilor, exprimâdu-și îngrijorarea și cu privire la numărul mare al celor care au părăsit țara pentru a-și căuta un loc de muncă. Ierarhul a amintit și de demersul Coaliției pentru Familie care încearcă schimbarea Constituției pentru protejarea familiei tradiționale.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul Psalmodia Transylvanica, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La finalul Sfintei Liturghii, ÎPS Luca, Mitropolit de Zaporozhye şi Melitopol le-a cerut preoților, dar și credincioșilor din România să se roage pentru frații lor de credință din Ucraina care suferă.

Și în acest an, hramul Mănăstirii Nicula s-a desfășurat în condiții de maximă siguranță. Peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile din Cluj-Napoca, au asigurat măsurile de ordine publică în curtea așezământului monahal, dar și pe traseul spre mănăstire.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close