Mănăstirea Dobric, supranumită și „Nicula Țibleșului”, și-a sărbătorit hramul istoric, marți, 21 mai 2019, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. Paraclisul mănăstirii și al Căminului Social pentru persoane vârstnice au fost puse sub ocrotirea celor doi mari sfinți, numiți „cei întocmai cu Apostolii”.

Cu acest prilej, în mijlocul obștii monahale s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care, de la ora 10:00, cu prilejul hramului, a oficiat Sfânta Liturghie, în paraclisul mănăstirii, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru (vezi interviul acordat cu acest prilej), consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Beclean, pr. Vicențiu Doru Zinveliu, directorul de departament al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, duhovnicul mănăstirii, protos. Siluan Farcaș, stareţi şi duhovnici de la mănăstirile din Arhiepiscopia Clujului, precum și alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, edidențiind faptul că, „de la Împăratul Constantin, Crucea este semnul identitar al creștinilor”.

 

În cadrul Sfintei Liturghii, ÎPS Mitropolit Andrei l-a hirotonit preot pe diaconul Bogdan Andrei Mustea pe seama Parohiei „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Vânători, Protopopiatul Huedin, iar pe teologul Florin Miholca l-a hirotonit întru diacon.

La final, părintele duhovnic Siluan Farcaș a mulțumit Ierarhului pentru prezența în mijlocul obştii mănăstirii şi a credincioşilor bistriţeni. Cu această ocazie, i-a fost oferită o icoană reprezentând pe Domnul Iisus Hristos, precum și un aranjament floral.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, iar la momentul împărtășirii, mai mulți interpreți de muzică populară au cântat pricesne. Printre aceștia s-a numărat și domnul Alexandru Pugna, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale, un apropiat fiu duhovnicesc al acestei mănăstiri, precum și interpreta de muzică populară Alina Ceuca.

La hramul mănăstirii au fost prezente starețe de la mănăstirile din eparhia Clujului, autorități locale, județene și centrale, elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic,  credincioșii din Dobric, precum și din localitățile învecinate.

 

Istoricul Mănăstirii Dobric

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat iniţial ca schit în 1992, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean. În cadrul mănăstirii Dobric funcţionează de câţiva ani şi Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.

În 2013, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru Social persoane vârstnice cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fiind pregătită pentru a fi pictată. De asemenea, se lucrează la amenajarea unei săli de evenimente culturale, precum și a unei biblioteci, care va adăposti cele peste 40.000 mii de volume din colecția mănăstirii.

Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi ”Nicula Ţibleşului”, datorită  numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mici.

La mănăstirea Dobric vieţuiesc 5 maici, conduse de maica stareță, stavrofora Veronica Coţofană și de părintele duhovnic, protos. Siluan Farcaş.

În prezent mănăstirea se ocupă de construirea unei bisericii în satul Agrieșel, situat la 30 de km de așezământul monahal, pe Valea Țibleșului.

 

Mai multe fotografii găsiți AICI 

Mănăstirea Dobric, supranumită și „Nicula Țibleșului”, și-a sărbătorit hramul istoric, marți, 21 mai 2019, de…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Miercuri, 22 mai 2019

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close