De sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae marcată sâmbătă, 6 decembrie 2014, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și-a serbat hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului în Capela ocrotită de Sfântul Nicolae din incinta Campusului Universitar „Nicolae Ivan”. Alături de Înaltpreasfinția Sa a slujit un sobor de preoți profesori, iar răspunsurile au fost date de corul facultății. Mitropolitul Clujului a oficiat pe parcursul slujbei și o hirotonie întru diacon.
La hramul facultății a participat rectorul Universității Babeș-Bolyai, academicianul Ioan Aurel-Pop, alături de cadrele didactice și studenții instituției.
„Omul fericit este cel sărac și smerit”
În cuvântul de învățătură, Mitropolitul Andrei a evidențiat faptul că omul fericit este cel sărac și smerit: „În general s-ar considera că sunt fericiți oamenii bogați și orgolioși. Pericopa evanghelică pe care o citim la Sfântul Nicolae ne arată de fapt, că paradoxal, fericiți sunt oamenii săraci și smeriți, iar lucrul acesta îl demonstrează practic, Sfântul Nicolae”.
Distincții, pentru conducerea Universității Babeș-Bolyai
La finalul slujbei, rectorul Universității Babeș-Bolyai a primit din partea Arhiepiscopiei Clujului, Crucea Transilvană, iar din partea Facultății de Teologie Ortodoxă, diploma și medalia lansată cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la înființarea învățământului teologic de la Cluj.
90 de ani învățământ teologic la Cluj
Manfestările dedicate împlinirii a 90 de ani de la înființarea învățământului teologic de la Cluj s-au încheiat astăzi, cu sărbătoarea hramului Capelei Facultății. Acestea s-au desfășurat pe parcursul săptămânii trecute și au presupus vizitele unor invitați speciali care au susținut conferințe pe diverse teme.
În cadrul manifestărilor a avut loc și festivitatea de acordare a titlului de „Profesor emerit”, părintelui profesor universitar Ioan Ică Sr., cel care a înființat școala doctorală „Isidor Todoran” din cadrul Facultății de Teologie și a contribuit semnificativ la reînființarea învățământului teologic de la Cluj. Alături de această distincție, părintele Ioan Ică Sr a primit și Crucea Transilvană. De asemenea, părintele decan Vasile Stanciu a oferit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei și foștilor decani ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, diploma și medalia lansată cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la înființarea învățământului teologic de la Cluj.
Tot cu acest prilej s-au lansat volume omagiale și s-a făcut vernsajul portretelor ierarhilor, rectorilor și decanilor fostei Academii Teologice Clujene, precum și ai actualei Facultăți de Teologie Ortodoxă.