În Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor), 24 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit alături de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” din Nürnberg, Germania, cu prilejul prăznuirii hramului cu anticipație.

Cei doi ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Lupta cu păcatul”, explicând că lupta aceasta nu o putem duce singuri, ci avem nevoie de Dumnezeu.

În cadrul Sfintei Liturghii, cei doi ierarhi s-au rugat pentru odihna sufletelor Episcopilor Gurie Georgiu și Vasile Flueraș.

La finalul slujbei, în semn de prețuire și respect, Înaltpreasfințitul Parinte Andrei a oferit Înaltpreasfințiului Părinte Serafim Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru arhierei. De asemenea, Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru clerici i-a fost acordat preotului Teofil Herineanu, consilierul economic al Arhiepiscopiei Germaniei și parohul comunității din Nürnberg, precum și arhidiaconului Dumitru Dura, secretarul de cabinet al Mitropolitului Serafim.

La rându-i, Părintele Mitropolit Serafim a mulțumit Mitropolitului Andrei al Clujului pentru prezență și binecuvântare. Totodată, i-a oferit o icoană cu Sfântul Cuvios Serafim de Sarov și albumul „Catedrala Ortodoxă Română din Nürnberg: frescă şi istorie”, semnat de pictorii Grigore Popescu Muscel şi Maria Popescu Dragomir.

„Îi mulţumim din toată inima Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei pentru vizita pe care ne‑a făcut‑o aici cu prilejul hramului catedralei noastre şi pentru faptul că a acceptat invitaţia asociaţiei româno‑germane patronată de Mitropolia noastră să vină în Germania şi să îşi prezinte cartea (Beichte und Kommunion), tradusă în limba germană de părintele Jürgen Henkel. Înaltpreasfinţia Sa a făcut această prezentare la München, la aşezământul nostru bisericesc, de asemenea la Selb, în parohia părintelui Jürgen Henkel, şi la noi, aici, la Nürnberg, şi ne‑a vorbit foarte frumos de această carte minunată de mare folos duhovnicesc. (…) Ne‑am bucurat că Înaltpreasfinţitul a răspuns la chemarea noastră şi astăzi ne‑a înfrumuseţat sărbătoarea hramului şi, de asemenea, sărbătoarea împlinirii a 40 de ani de la înfiinţarea parohiei ortodoxe române de aici din Nürnberg, prin părintele Mircea Basarab”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim.

Scurt istoric

Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir”  este în acelaşi timp şi biserică parohială pentru comunitatea românească din Nürnberg şi împrejurimi, care numără peste 10.000 de credincioşi. Din anul 1976 a fost organizată ca filie a Parohiei „Naşterea Domnului” din München, iar din anul 1996 ca parohie de sine stătătoare.

Parohul comunităţii este preotul Teofil Herineanu, strănepotul vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu al Clujului, care este şi consilierul economic al Arhiepiscopiei Germaniei.

Parohia organizează de mai mulţi ani Grădiniţa de duminică, precum şi cursuri de limbă şi cultură românească, la care sunt angajaţi benevol credincioşi cu pregătire de specialitate, se arată pe site-ul Eparhiei.

 

Lansări de carte în parohii din Germania

În perioada 19-24 octombrie, Părintele Mitropolit Andrei s-a aflat în Germania cu prilejul prezentării și lansării cărții „Spovedanie și comuniune” (Beichte und  Kommunion), recent tradusă în limba germană de teologul evanghelic dr. Jürgen Henkel. Ierarhul a fost însoțit de consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhidiaconul Claudiu Grama, și de secretarul eparhial, dr. Eugen Adrian Truță.

Cartea a fost lansată joi, 21 octombrie, la Așezământul Bisericesc Românesc din München; vineri, 22 octombrie, în Parohia din Selb; iar sâmbătă seara, 23 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, în cadrul unei seri duhovnicești.

Volumul pune în evidenţă practica îndrumării duhovniceşti la Sfinţii Părinţi şi în Tradiţia Ortodoxă.

Citește și Cartea „Spovedanie şi comuniune” a ÎPS Andrei, tradusă în germană, lansată la München

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Eugen Adrian Truță

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close