În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (numită și a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 4 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul clujean Grigorescu, cu prilejul hramului.

Din sobor au făcut parte secretarul de cabinet al ierarhului – arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul militar Radu Cotuțiu de la Inspectoratul de Jandarmi Județean ,,Alexandru Vaida Voevod” din Cluj, preotul paroh Adrian Medan, preotul slujitor Grigore Toma Someșan, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură pe tema „Duhul Sfânt reconfigurează inimile”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a transmis mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia Duminicii Părinților și Copiilor, prima duminică după 1 iunie.

Apoi, pe esplanada din fața bisericii, Părintele Episcop-vicar Benedict a rostit rugăciuni pentru roadele pământului și a binecuvântat spicele de grâu.

Preotul paroh Adrian Medan a mulțumit ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită comunității parohiale.

Scurt istoric

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” a fost înființată în anul 1991, pentru a deservi nevoile spirituale ale credincioșilor ortodocși din cartierul Grigorescu, cel care a format comunitatea parohială fiind părintele Petru Varga.

Piatra de temelie a noului lăcaș de cult, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh”  și „Nașterea Maicii Domnului”, a fost pusă în data de 15 iunie 1997, de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania. Biserica parohială, aflată pe strada Fântânele, nr. 30A, a fost edificată în perioada anilor 1997-2015, lucrările de construcție fiind coordonate de preotul paroh Petru Varga, împreună cu preotul Marius-Petre Varga, în prezent preoți pensionari îmbisericiți. Lăcașul de cult a fost sfințit în data de 23 august 2015, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

În prezent, biserica parohială este păstorită de preoții Adrian-Ioan Medan și Grigore Toma Someșan.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close