La Praznicul Întâmpinării Domnului, miercuri, 2 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Întâmpinarea Domnului” din municipiul Cluj-Napoca.

Cu prilejul hramului bisericii parohiale, Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte protopopul de Cluj II, preotul Alexandru Constantin Ciui, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preotul paroh Alexa Chira, preotul slujitor Vlad-Cornel Bob și alți preoți invitați.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de preoteasa Maria Chira.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le credincioșilor prezenți pe tema „Biserica, în întâmpinare”. Totodată, a adus aminte și de Ziua Internațională a Tineretului Ortodox și de datoria Bisericii de a-i întâmpină pe tineri.

 

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru sănătatea și luminarea minții tuturor tinerilor.

„Un gând de prietenie, de ziua voastră”

Tot astăzi, cu această ocazie, PS Părinte Benedict le-a transmis tinerilor un mesaj, în cadrul căruia a arătat legătura dintre data de 2 februarie, termenul întâmpinare şi Ziua Internațională a Tineretului Ortodox.

„Termenul cheie pentru ziua de 2 februarie este cel de întâmpinare, trimițând la sărbătoarea care o consacră liturgic. Același termen, capătă semnificații sporite, întrucât, peste această sărbătoare se suprapune Ziua Internațională a Tineretului Ortodox”.

Ierarhul a mai afirmat că Biserica are nevoie de sprijinul tinerilor și le-a mulţumit pentru lucrarea acestora în Biserică.

„De ziua voastră, vă mulțumim pentru toată prezența activă în Biserică și în societate, pentru entuziasmul, sinceritatea și bucuria inepuizabilă cu care veniți și pe care ni le oferiți. Vă felicităm pentru toate proiectele voastre frumoase, care fac Biserica noastră vie și îi deschid larg porțile înspre cei care o caută, care așteaptă să fie căutați și care au nevoie să fie primiți. Și, în același timp, vă cerem îngăduință pentru că nu tot timpul știm cum să vă primim, cum să vă ascultăm și cum să vă încurajăm. La mulți ani, vouă, Tinerilor ortodocși! Vă felicit de ziua voastră, mă bucur împreună cu voi și vă îmbrățișez ca un prieten al vostru”, a conchis Preasfinția Sa.

Mesajul integral: PS Benedict Bistrițeanul: Mesaj de Ziua Internațională a Tineretului Ortodox

Scurt istoric

Parohia Ortodoxă „Întâmpinarea Domnului” din Cluj-Napoca a luat fiinţă la data de 1 mai 1992 şi câţiva ani slujbele au fost oficiate într-o bisericuţă de lemn, amplasată pe strada Bucureşti, în parcul Farmec. Întemeierea comunității ortodoxe din zonă și construcția unei noi biserici de zid i-au fost încredințate părintelui paroh Alexa Chira.

Piatra de temelie a noii bisericii de zid, cu hramul „Întâmpinarea Domnului”, a fost pusă la data de 21 noiembrie 1997. Edificarea propriu-zisă a bisericii a început în anul 1998 și s-a încheiat în anul 2005, la data de 25 noiembrie fiind inaugurat noul lăcaș de închinare, prin slujba de binecuvântare oficiată de vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania. În anii următori, au fost demarate lucrările de împodobire a interiorului bisericii parohiale, cu pictură în tehnica frescă, realizată de pictorii bisericești Ciprian și Daniela Toma, sub îndrumarea pictorului Viorel Nimigeanu, vrednic de pomenire.

Biserica a fost sfințită la data de 19 septembrie 2021, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci,  la 24 de ani de la punerea pietrei de temelie.

Comunitatea parohială este păstorită, încă de la înființare (1992), de către părintele paroh Alexa Chira, avându-l alături, din anul 2017, pe părintele slujitor Vlad-Cornel Bob.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close