Joi, 20 octombrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului bisericii de lemn și a împlinirii a trei decenii de existență a mănăstirii.

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Bisericuţa de lemn – ocrotită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, prăznuit anual la data de 18 octombrie – a fost construită în stil maramureșean, de către o echipă de meșteri din Bârsana, în anul 2000, în doar 30 de zile.

De la ora 10:00, în biserica de zid a mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei și Preasfințitul Părinte Nicodim au oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurați de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană – cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, consilierul administrativ al Episcopiei Severinului și Strehaiei – preotul Antonie Olărean și inspectorul bisericesc al aceleași episcopii – preotul Ionuț Ștefan, protopopul de Beclean – preotul Dragoș Cristian, duhovnicul mănăstirii Dobric – protosinghelul Siluan Farcaș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Fără luptă, nu-i cunună”, explicând că nu doar călugării, ci și noi trebuie să luptăm împotriva păcatului. Totodată, ierarhul a felicitat obștea mănăstirii pentru întreaga activitate duhovnicească, administrativă, culturală și social-filantropică desfășurată în decursul celor 30 de ani de existență.

 

La momentul rânduit din cadrul slujbei, Mitropolitul Clujului a hirotonit întru preot pe diaconul Marius Hiticaș, pe seama Parohiei misionare Agrieșel, Protopopiatul Beclean.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. La chinonic, interpreții de muzică populară Alexandru Pugna, Cornelia Ardelean Archiudean și Alina Ceuca au cântat mai multe pricesne.

La finalul Sfintei Liturghii a fost lansată cartea „Mănăstirea Dobric – Perla Ţibleșului, la 30 de ani de existenţă”, apărută la Editura Renașterea a Arhiepiscopiei Clujului, autori fiind stavrofora Veronica Coţofană, stareța așezământului monahal, şi jurnalistul și scriitorul Menuţ Maximinian, preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud și managerul cotidianului „Răsunetul” din Bistrița. Cartea a fost prezentată de pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană – cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și de poetul Nicolae Băciuț – redactor-șef al revistei Vatra Veche și directorul Direcției Județene pentru Cultură Mureș.

De asemenea, Părintele Episcop Nicodim a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc, exprimându-și bucuria de a participa la sărbătoarea mănăstirii.

 

Au mai rostit scurte alocuțiuni președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – Emil Radu Moldovan, primarul comunei Căianu Mic – Dumitru Paul Știr și directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Bistrița – Alexandru Câțcăuan. Conducătorii celor trei instituții au oferit mănăstirii câte o diplomă aniversară de apreciere, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de existență.

La rându-i, părintele duhovnic Siluan Farcaș a mulțumit celor doi ierarhi pentru prezență și binecuvântare, precum și oficialităților prezente și tuturor binefăcătorilor. Totodată, din partea mănăstirii, maica stareță Veronica Coțofană le-a oferit ierarhilor câte o icoană cu Maica Domnului și un aranjament floral.

Slujba și lansarea cărții au avut loc în prezența oficialităților locale, județene și centrale, precum și a numeroși credincioși, printre care s-au aflat și elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianu Mic, îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

 

Scurt istoric

Aşezământul monahal de la Dobric a fost înfiinţat în 1992, iniţial ca schit, iar după un an a devenit mănăstire. Complexul monahal este format din casa veche, un fost conac boieresc vechi de aproape 200 de ani, unde a fost amenajat un paraclis, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. De asemenea, mănăstirea are o bisericuţă din lemn, cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, construită în stil maramureşean, în anul 2000, în doar 30 de zile, precum și biserica mare din zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În momentul de faţă se lucrează în interiorul bisericii mari de zid, fiind pregătită pentru a fi pictată. Construcția ei a început în anul 2008, iar prima Liturghie a fost oficiată la data de 18 octombrie 2019, când Mitropolitul Andrei a binecuvântat biserica pentru a se putea ține slujbe.

În cadrul așezământului funcţionează şi Căminul de bătrâni „Aurel şi Dudica Milea”. Aici sunt primite cazuri sociale de bătrâne, care sunt abandonate de familie sau au pensii foarte mici, iar mănăstirea, pe cheltuiala ei, le poartă de grijă.

La data de 21 mai 2013, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, a pus piatra de temelie pentru un nou Centru Social de persoane vârstnice, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, iar la hramul din anul 2021, în data de 21 mai, ierarhul a binecuvântat sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan” şi biblioteca „Mitropolitul Bartolomeu Anania” din cadrul mănăstirii. Biblioteca adăpostește peste 20 de mii de volume din cele 40 de mii din colecția așezământului monahal.

De asemenea, în data de 9 decembrie 2021, Mănăstirea Dobric, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a găzduit și inaugurat proiectul de cercetare biblică – noutestamentară „Sfântul Luca – apostol, istoric și evanghelist”, dedicat studenților-doctoranzi ai Școlii Doctorale „Isidor Todoran” din cadrul instituției de învățământ teologic clujean.

Mănăstirea Dobric mai este supranumită şi „Nicula Ţibleşului”, datorită numărului mare de pelerini care vin aici să se roage în 15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii mari.

În prezent, obștea așezământului monahal numără trei viețuitoare, stareță fiind stavrofora Veronica Coţofană, iar duhovnic protosinghelul Siluan Farcaş.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This