Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului a organizat, în parcul sportiv „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca, Gala festivă a Festivalului Tinerilor din eparhie. Manifestarea, aflată la prima ediţie, are scopul de a dinamiza acţiunile cu tinerii la nivelul parohiilor, în intenţia de a susţine formarea comunităţilor parohiale de tineri.
 
Sambata, în Parcul sportiv universitar „Iuliu Haţieganu“ din municipiul Cluj-Napoca, a culminat o sărbătoare a tinereţii, în care s-au implicat mii de copii şi tineri din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, în cadrul Galei festive, la care va fi prezent Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Festivalul tinerilor din eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului are ca temă generică un citat al părintelui Arsenie Papacioc „Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea…“ . Ideea acestui festival a fost inspirată de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în scopul unei implicări active a parohiilor şi a preoţilor în pastoraţia tinerilor. 
 
Astfel, Festivalului Tinerilor a debutat cu etapa parohială, care s-a desfăşurat până pe 2 noiembrie. A urmat o selecţie la nivel de protopopiat, care s-a încheiat săptămâna aceasta, iar sambata, s-au ales câştigătorii etapei finale, pe eparhie. 
 

Secţiuni artistice şi sportive

 

Festivalul a fost structurat pe mai multe secţiuni, dintre care două de creaţie: eseu şi pictură. De asemenea, în cadrul secţiunii de muzică, au participat coruri, formaţii vocale şi instrumentale, precum şi tineri interpreţi, ce au avut posibilitatea să prezinte un repertoriu: fie religios, fie popular, folk, pop sau clasic. 
 
Tinerii pasionaţi de teatru au avut, de asemenea, posibilitatea de a prezenta în cadrul festivalului un fragment sau un act dintr-o piesă de teatru, clasică sau modernă, iar cei pasionaţi de media au adus scurte filmuleţe sau documentare cu activităţile tinerilor din parohii, precum şi cu preocupările lor de zi cu zi. Nu au lipsit secţiuni cu dansuri de societate sau populare şi nici sportul, ocazie cu care au avut loc mai multe concursuri şi întreceri sportive.
 
Festivalul s-a adresat tuturor tinerilor din parohiile urbane sau rurale din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud şi au fost coordonate de preoţi, profesori de religie şi voluntarii Asociaţiilor Tinerilor Ortodocşi, înfiinţate la nivelul protopopiatelor.

 

 

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close