Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului și Protopopiatul Ortodox Român Cluj I au inițiat un proiect de restaurare a bisericii de lemn „Sfântul Apostol Pavel” din localitatea clujeană Săliștea Veche, inclusă în patrimoniul monumentelor istorice din România, aflată în stadiu avansat de degradare.
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, sprijină această campanie și organizează un spectacol folcloric caritabil, intitulat sugestiv „Satul de odinioară”. Evenimentul se înscrie în cadrul „Anului omagial al satului românesc” și va avea loc joi, 24 octombrie 2019, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.
Spectacolul va fi susținut de rapsodul Vasile Soporan din Frata, acompaniat de un grup instrumental, condus de ceterașul Vasile Rizea-Șandorică din Valea Largă, Ansamblul Folcloric Studențesc „Mugurelul” al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și Ștefan și Andrei Petreuș. Prezentatorul evenimentului va fi Grigore Sâmboan.
Intrarea se va face pe bază de invitație, care poate fi procurată de la magazinele de obiecte bisericești ale Arhiepiscopiei Clujului sau de la Casa de Cultură a Studenților, înaintea începerii spectacolului.
Istoricul bisericii
Biserica de lemn „Sfântul Apostol Pavel”, monument istoric de secolul XVIII, aflată în satul Săliștea Veche, comuna Chinteni, județul Cluj, a fost cumpărată în anul 1911 pe cheltuiala familiei Pavel Lupaș și cu ajutorul credincioșilor din localitate, după cum reiese din inscripția de pe iconostas. Cumpărată din Sânmărtin, biserica a trebuit refăcută după forma inițială. Biserica are formă de navă și a fost așezată pe temelie de piatră. În 1956 a fost înlocuit acoperișul, iar în 1966 s-a intervenit asupra turnului, în interior. Toate cheltuielile în acest sens au fost suportate de către credincioșii din comunitate. Ultima intervenție asupra bisericii s-a făcut în 1997, când zone ale acoperișului au fost acoperite cu tablă. În același an s-a efectuat un control, iar lăcașul de cult a fost clasat monument istoric de arhitectură 13 B 505. Altarul are o particularitate, având patru laturi și nu cinci, așa cum se obișnuiește la bisericile de lemn.
În prezent, biserica de lemn se află în stare avansată de degradare, iar o mare parte a foilor de tablă montate în 1997 au fost dizlocate de vânt. De asemenea, structura s-a deformat și prezintă o înclinare vizibilă. În prezent, în zonă locuiesc aproximativ 50 de persoane vârstnice și o singură familie de tineri.
Toți cei care doresc să sprijine acțiunea de salvare a bisericii din Săliștea Veche o pot face prin donații în contul deschis la Banca Transilvania: RO39BTRLRONCRT0372674701. Pentru a fi restaurată, biserica din Săliștea Veche are nevoie de reparații în valoare de aproximativ 200.000 lei.
Foto credit: Darius Echim / mitropolia-clujului.ro