Vineri, 3 iunie 2022, la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca a avut loc festivitatea de absolvire a claselor a VIII-a, promoţia 2018-2022. Elevii absolvenți au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate în cei patru ani de studiu, trăind totodată bucuria și emoția bilanțului acestei perioade.

Momentul festiv a avut loc în curtea Centrului Eparhial, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care i-a binecuvântat pe absolvenți și le-a adresat un cuvânt de învățătură.

La festivitate, pe lângă familiile și cei dragi ai elevilor absolvenți, au luat parte colectivul profesoral, reprezentanți de la Centrul Eparhial și de la Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în frunte cu directorul-adjunct al instituției de învățământ, pr. prof. Andrei Mureșan, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cornel Coprean, și inspectorul de religie al județului Cluj, pr. prof. Marian Sidon.

Excelența în educație

Cei mai buni elevi au fost premiați pentru rezultatele obținute la învățătură și la concursurile și olimpiadele la care au participat în acest ultim an de școală. Cu acest prilej, diriginții lor i-au felicitat și le-au oferit diplome și cărți, încurajându-i să continue să învețe cu aceeași sârguință și în anii de liceu.

Evenimentul s-a încheiat cu momentul de predare a cheii, când reprezentanții claselor a VIII-a A și B au înmânat cheia colegilor mai mici cu un an, care și-au asumat public responsabilitatea de a contribui, prin rezultatele lor, la menținerea prestigiului școlii. De asemenea, șeful de promoție, elevul Andrei Burcă, a susținut discursul festiv.

Scurt istoric

Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” îi desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, din momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Roman din Cluj (1924-1952).

Din anul 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, școala s-a deschis și spre ciclul primar și gimnazial, întrucât solicitările comunității erau evidente, dar și pentru că se dorea reînvierea celor două școli închise abuziv de comuniști: Liceul Ortodox „Mitropolitul Simion Ștefan” și Liceul Ortodox „Doamna Stanca”. Mitropolitul Nicolae Colan a fost cel care în 1944 a pus bazele primului liceu confesional, Liceul Ortodox de băieți „Mitropolitul Simion Ștefan”, iar în 1946 a deschis porțile și Liceului Ortodox de fete „Doamna Stanca”.

Din luna august 2021, fostul Seminar Teologic Ortodox a dobândit titulatura de Colegiu Ortodox, prin Ordinul Ministerului Educației 4593/05.08.2021, și tot de atunci a fost ales ca patron spiritual Mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), cel căruia i se datorează începuturile învățământului preuniversitar la Cluj-Napoca.

Anul școlar 2021-2022 a început cu un efectiv de 960 elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut.

Din toamna anului 2012 până în prezent, instituția de învățământ teologic este condusă de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și inspector eparhial pentru catehizarea parohială, ocupându-se de organizarea și supravegherea activităților catehetice din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice si al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurându-și activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close