Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită în avans la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Alături de profesorii lor, elevii din clasele primare au sărbătorit inocența copilăriei prin Festivalul Bucuriei, organizat pentru prima dată în anul 2015, dar care a fost anulat în ultimii doi ani din cauza pandemiei.

Dat fiind faptul că Ziua Copilului, sărbătorită anual pe 1 iunie, este zi liberă, iar copiii nu sunt la școală, manifestările dedicate acestei zile s-au desfășurat cu două zile mai devreme, luni, 30 mai 2022, la sediul instituției de învățământ de pe strada Avram Iancu, nr. 6.

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei le-a pus la suflet un cuvânt de învățătură, în lumina Sfintei Scripturi, pornind de la cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3).

 

Copiii l-au întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei cântând troparul pascal „Hristos a înviat”, iar apoi au prezentat un scurt program artistic. La finalul evenimentului, ierarhul i-a binecuvântat pe fiecare în parte și le-a oferit daruri.

De asemenea, toți elevii de la ciclul primar au primit câte un tricou cu sigla Colegiului „Mitropolitul Nicolae Colan”. Acestea au fost achiziționate de Asociația Părinților Colegiului Ortodox din Cluj-Napoca, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj.

Ierarhul a fost însoțit de directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, și de ec. dr. Sorin Câlea, consilierul economic al Eparhiei, care este și coordonatorul Grădiniței „Sfântul Stelian” din cadrul Arhiepiscopiei Clujului.

 

Scurt istoric

Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” îi desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, din momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Roman din Cluj (1924-1952).

Din anul 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, școala s-a deschis și spre ciclul primar și gimnazial, întrucât solicitările comunității erau evidente, dar și pentru că se dorea reînvierea celor două școli închise abuziv de comuniști: Liceul Ortodox „Mitropolitul Simion Ștefan” și Liceul Ortodox „Doamna Stanca”. Mitropolitul Nicolae Colan a fost cel care în 1944 a pus bazele primului liceu confesional, Liceul Ortodox de băieți „Mitropolitul Simion Ștefan”, iar în 1946 a deschis porțile și Liceului Ortodox de fete „Doamna Stanca”.

Din luna august 2021, fostul Seminar Teologic Ortodox a dobândit titulatura de Colegiu Ortodox, prin Ordinul Ministerului Educației 4593/05.08.2021, și tot de atunci a fost ales ca patron spiritual Mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), cel căruia i se datorează începuturile învățământului preuniversitar la Cluj-Napoca.

Anul școlar 2021-2022 a început cu un efectiv de 960 elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut.

Elevii din ciclul primar își desfășoară activitatea la sediul situat pe strada Avram Iancu, cei din ciclul gimnazial în clădirea de pe strada Meseriilor, nr. 20, unde există și o capelă cu hramul „Sfânta Ecaterina”, unde elevii participă frecvent la programul de rugăciune, iar cei din ciclul liceal învață la sediul central, situat în Piața Avram Iancu, nr. 18, unde se află capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, amenajată între anii 1977-1987, sfințită la data de 30 ianuarie 1992 și resfințită la data de 25 noiembrie 2021.

Din toamna anului 2012 până în prezent, instituția de învățământ teologic este condusă de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și inspector eparhial pentru catehizarea parohială, ocupându-se de organizarea și supravegherea activităților catehetice din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice si al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurându-și activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close