În sâmbăta după Înălțarea Sfintei Cruci, 19 septembrie 2020, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, aflat în cadrul Campusului Universitar „Nicolae Ivan”, din cartierul clujean Mărăști.

Din soborul slujitor au făcut parte: decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, arhim. prof. Teofil Tia, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, protos. Simeon Pintea, duhovnicul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, arhim. Samuel Cristea, starețul Mănăstirii Rebra-Parva, protos. Chiril Zăgrean, secretarul de cabinet al Episcopului-vicar, diac. Sergiu Iustin Pop, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Părintele duhovnic și întreita lui slujire”.

La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Grigorie Foltiș, pe seama paraclisului facultății, fiind numit duhovnic al studenților.

Părintele Grigorie Foltiș este absolvent al Facultății de Drept și al Facultății de Teologie Ortodoxă, ambele din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Răspunsurile liturgice au fost date de cvartetul coral mixt „Synavlia”, dirijat de Roxana Chicidea, studentă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

La final, Înaltpreasfinția Sa a hirotesit întru duhovnic pe ierom. Matei Motentan, viețuitor al Mănăstirii Băișoara, județul Cluj.

Arhimandritul prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul facultății, a mulțumit ierarhilor pentru binecuvântare și prezență în mijlocul comunității instituției de învățământ teologic superior. Totodată, a felicitat noul duhovnic și i-a urat pastorație rodnică.

Slujba a fost oficiată cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. De asemenea, în cadrul slujbei, Mitropolitul Clujului s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui, precum și pentru elevii care au început școala.

 

Istoricul instituției de învățământ

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca îşi are începuturile în anul 1924, prin înfiinţarea Institutului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, de către vrednicul de pomenire Episcopul Nicolae Ivan.

După o istorie frământată, în care activitatea institutului a fost chiar sistată (între 1952-1990), potrivit protocoalelor încheiate între Ministerul Învăţământului şi Patriarhia Română, începând din anul universitar 1992-1993, Institutul Teologic din Cluj, reînființat în 1990, a fost integrat în Universitatea Babeş-Bolyai, primind numele de Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca.

Din luna decembrie a anului 2013, Facultatea de Teologie Orodoxă își desfășoară activitatea în Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, situat pe strada Episcop Nicolae Ivan, în cartierul Mărăști.

Piatra de temelie la Campusului a fost pusă pe 23 mai 2011. Clădirea noului sediu al Facultăţii de Teologie Ortodoxă este la ora actuală cea mai modernă din ţară, cu săli de curs, bibliotecă, capelă, laboratoare de restaurare și pictură, amfiteatre, o Aulă modernă, cu peste 350 de locuri, și birouri pentru corpul profesoral.

Campusul este ridicat pe un teren de circa 5.000 de metri pătraţi oferit de Primăria Cluj-Napoca şi Consiliul Local Cluj-Napoca în memoria Episcopui Nicolae Ivan, ctitorul Eparhiei Clujului, după Unirea din 1918 şi a primei Academii Teologice Ortodoxe. Alături de noul sediu al Facultăţii de Teologie este construit un cămin pentru studenţi, cu o capacitate de 100 de locuri, inaugurat în anul 2016. În viitorul apropiat urmează a se construi un al doilea cămin.

Construcția întregului edificiu universitar a fost realizată prin implicarea directă și jertfelnică a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Astăzi, Facultatea oferă 4 specializări la nivel licență: Teologie Pastorală, Teologie Didactică, Teologie Asistență Socială și Artă sacră; 4 specializări la nivel master: Artă Sacră – conservarea, restaurarea şi crearea bunurilor culturale, Bioetica – Morală, Etică şi Deontologie, Consiliere Pastorală şi Asistenţă Psihosocială, Istoria religiilor – Geopolitica religiilor monoteiste (creștinism, iudaism, islam); 10 specializări la nivel doctorat: Spiritualitate Ortodoxă, Muzică bisericească și Ritual, Teologia Vechiului Testament, cu elemente de arheologie biblică și limbă ebraică, Studiul biblic și exegetic al Noului Testament, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu noțiuni de paleografie, Misiologie și Ecumenism, Istorie Bisericească Universală, Morală Creștină, Teologie Pastorală și Drept Canonic Ortodox.

Mai multe fotografii AICI  

În sâmbăta după Înălțarea Sfintei Cruci, 19 septembrie 2020, la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 19 septembrie 2020

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close