Marți seara, 29 ianuarie 2019, în ajunul prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, cei trei mari dascăli ai lumii, protectorii tuturor școlilor teologice ortodoxe din lume, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a avut loc un eveniment cultural, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Astfel, începând cu ora 17:00, în debutul evenimentului, lect. univ. dr. Stelian Pașca-Tușa, cadru universitar la catedra de Vechiul Testament a Facultății, a susținut o prelegere cu titlul „Psalmii în gândirea teologică a Sfântului Vasile cel Mare”, în cadrul căreia a evidențiat căutarea hristologică în psalmi și în Vechiul Testament, pe care o face Sfântul Vasile cel Mare.

„În comentariile pe care Sfântul Vasile le realizează la Vechiul Testament, acesta caută să identifice, pe lângă înţelesul istoric al unui text, un sens tainic, spiritual sau figurat al anumitor texte. În cazul acestora, el încearcă, însă, prin stabilirea sensului literal-gramatical, o posibilă aplicare a lui la realităţi spirituale. Aşa se explică faptul că, după fixarea sensului gramatical, în anumite texte scripturistice, Sfântul Vasile vorbeşte de un al doilea sens, de o a doua interpretare, ce se referă la Hristos, Biserică sau evenimente din istoria Noului Testament.”, a evidențiat domnul lect. univ. dr. Stelian Pașca-Tușa.

Conferința a fost urmată de un moment artistic, intitulat „«FACE-OFF» – Avatarurile unei prietenii proverbiale”, după un scenariu semnat de Adrian Podaru.

În distribuție au interpretat cadre universitare ale Facultății de Teologie Ortodoxă, precum: pr. lect. univ. dr. Adrian Podaru – narator, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci – în rolul Sfântului Vasile cel Mare și asist. univ. dr. Paul Siladi – în rolul Sfântului Grigorie Teologul. La chitară au interpretat artiştii Andrei Roşulescu şi Iarina Copuzaru, cei care au compus muzica scenariului, armonizând sunetul cu textul.

„Prezentarea din această seară nu și-a propus să conteste viziunea tradiţională, luminoasă asupra prieteniei dintre cei doi sfinţi, Vasile cel Mare şi Grigorie de Nazianz, ci să scoată în lumină complexitatea acesteia prin aducerea în prim-plan, cu preponderenţă, a momentelor polemice dintre ei, momente care, departe de a ştirbi legătura lor, au conferit greutate şi autenticitate acesteia. O adevărată prietenie trece proba de foc a încercărilor şi a contestărilor reciproce.”, a afirmat pr. lect. univ. dr. Adrian Podaru, autorul scenariului.

La final, Părintele Mitropolit Andrei a adresat celor prezenți un scurt cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat pe cei care au organizat această seară, în cinstea patronilor spirituali ai școlilor teologice.

Moderatorul evenimentului a fost pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă.

Prezenți la conferință au fost studenții facultății, elevi seminariști, cadrele universitare ale instituției de învățământ superior, precum și alți invitați.

Miercuri dimineața, 30 ianuarie, în ziua prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, începând cu ora 9:30, Sfânta Liturghie va fi oficiată la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, format din părinți profesori ai celor două școli teologice clujene.

Mai multe fotografii găsiți AICI 

Text și foto: Darius Echim

Marți seara, 29 ianuarie 2019, în ajunul prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan…

Publicată de UBB – Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca pe Marţi, 29 ianuarie 2019

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close