Arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, este doctor în istorie. Luni, 24 octombrie 2022, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, părintele exarh și-a prezentat, în susținere publică, teza de doctorat cu titlul „Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Omul, Destinul și Istoria”.

La eveniment au participat oficialități civile și militare, clerici, teologi, istorici, oameni de cultură, ucenici și fii duhovnicești, precum și numeroși alți invitați.

În deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a rostit un cuvânt de binecuvântare și a evocat personalitatea Mitropolitui Bartolomeu Anania, vrednic de pomenire ierarh cărturar care face subiectul tezei de doctorat. Totodată, Mitropolitul Andrei l-a felicitat pe părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru pentru munca depusă în realizarea lucrării științifice.

Teza de doctorat, intitulată „Bartolomeu Valeriu Anania (1921-2011). Omul, Destinul și Istoria”, a fost realizată în cadrul Școlii Doctorale a Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca, sub îndrumarea științifică a vrednicului de amintire prof. univ. dr. Nicolae Edroiu (fost membru corespondent al Academiei Române) și a dr. Dumitru Suciu, cercetător științific gr. I în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu”.

„Prin tot ceea ce a fost și a înfăptuit pentru Biserică și pentru Neamul românesc, arhiepiscopul și mitropolitul, scriitorul și teologul Bartolomeu Valeriu Anania a sădit în noi neliniștea datoriei de a-i păstra memoria vie, neștirbită și cât mai deplină. Din această neliniște s-a născut preocuparea de a evoca, ori de câte ori permit împrejurările, cuvintele-i memorabile, faptele sale pilduitoare sau episoade din deopotrivă impresionanta și dramatica poveste a unei vieți pline și împlinite. Și tot această neliniște este cea care ne-a condus la o abordare din perspectivă științifică a vieții și activității sale. (…) Astfel, scopul lucrării de față este acela de a oferi o prezentare cât se poate de imparțială – îndeobște bazată pe mărturiile participanților direcți la evenimente și pe documentele oficiale, arhivistice – a episoadelor în care Bartolomeu Valeriu Anania s-a implicat sau a fost implicat, fără voia sa, însă păstrându-și mereu verticalitatea. Fără faptele, atitudinea și cuvintele sale, istoria recentă a țării noastre ar fi arătat cu siguranță altfel. Considerăm că evocarea acestor evenimente cruciale din istoria României și a unei personalități ca Bartolomeu Valeriu Anania se impune cu necesitate în actualitate. Nu pot trece cu vederea că l-am cunoscut îndeaproape, iar multe din amintirile sale mi le-a transmis direct, ceea ce mă obligă să (re)cunosc realitatea și să las o mărturie, cât se poate de onestă, în ce-l privește, dar și pentru posteritate”, a spus arhim. Dumitru Cobzaru.

„Dacă s-au scris deja mai multe lucrări academice despre diversele aspecte ale vieții și operei lui Bartolomeu Valeriu Anania, între care remarcăm două teze de doctorat, care tratează opera literară a lui Valeriu Anania (cea a Nicoletei Pălimaru și cea a lui Lucian Vasile Bâgiu) și o teză de doctorat în pregătire despre aspecte legate de omiletica preotului și arhiereului Bartolomeu Anania (a pr. drd. Bogdan Lupăștean), precum și foarte multe lucrări omagiale și de mărturie, subliniem că nu există încă un studiu doctoral care să trateze implicarea și rolul său în episoade care se înscriu în domeniul istoriografiei, nici care să abordeze personalitatea sa culturală, bisericească și istorică. Din acest punct de vedere, tema mea de cercetare doctorală prezintă o noutate în domeniu”, a precizat părintele exarh Dumitru Cobzaru, în cadrul prezentării.

Conform metodologiei, îndrumătorul de doctorat și membrii comisiei au dat citire referatelor și au adresat întrebări pe marginea temei.

Componența comisiei de doctorat a fost următoarea: Președinte: prof. univ. dr. Ioan Bolovan, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca; Referenți: pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă (Facultatea de Teologie Ortodoxă, UBB Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Vasile Pușcaș (membru corespondent al Academiei Române) și conf. univ. dr. Ion Cârja (Facultatea de Istorie și Filosofie, UBB Cluj-Napoca).

La finalul susținerii, membrii comisiei au acordat candidatului titlul de doctor în istorie. Potrivit acestora, teza de doctorat a fost apreciată cu „Foarte bine” – Magna cum laude și se înscrie în seria de opere inedite, aducând un plus de valoare domeniului de cercetare.

Noul doctor în istorie, arhim. Dumitru Cobzaru a mulțumit Mitropolitului Andrei pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor prezenți, oferindu-le în dar cea mai recentă apariție editorială care-i poartă semnătura. Este vorba despre cartea „Pecetea apostolii mele”, apărută la Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2022, care cuprinde și rezumatul tezei de doctorat.

 

Scurtă biografie

Născut în 18 martie 1972, părintele arhimandrit Dumitru Cobzaru este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, nivel licență (1998) și master (1999), urmând, mai apoi, studii aprofundate de doctorat la Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca.

În vara anului 1990, a intrat ca frate la Mânăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia, unde a fost tuns rasofor şi, apoi, hirotonit diacon, în 24 martie şi, respectiv, 6 aprilie 1991. Cu data de 15 ianuarie 1992, s-a transferat la Mânăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, unde a fost călugărit, în 30 septembrie 1992, şi hirotonit ieromonah, la 1 octombrie 1992.

De-a lungul timpului, pe lângă ascultările de secretar şi eclesiarh de la Nicula, a îndeplinit diferite ascultări şi în afara ei, ca, de pildă: egumen la Mânăstirea „Sfânta Treime” din Soporul de Câmpie (1994), duhovnic la Mânăstirea „Sfântul Evanghelist Luca”- Dobric (1995), pedagog la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, de-a lungul anului şcolar 1996-1997, precum şi preot militar în garnizoana Dej (1999-2000), unde a amenajat o capelă.

În perioada octombrie 2000 – ianuarie 2009 a fost stareţ al Mănăstirii Nicula, unde a demarat, dimpreună cu vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu Anania, programul de rectitorire a străvechii vetre monahale.

În prezent este exarhul mânăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, numit la 1 mai 2008, şi slujitor al Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, din 8 ianuarie 2009.

Arhim. Dumitru Cobzaru este autorul mai multor volume ce cuprind predici, evocări și sfaturi duhovnicești, dintre care cea mai recentă apariție editorială este cartea „Pecetea apostolii mele”, apărută la Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2022, care cuprinde și rezumatul tezei de doctorat. Biografia completă AICI

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This