Sâmbătă, 15 martie 2014, a avut loc în municipiul Cluj-Napoca faza județeană a Concursului „Urmarea lui Hristos”, organizat de Arhiepiscopia Clujului în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean ca o pregătire pentru Olimpiada de Religie.

Competiția, aflată în acest an la a patra ediție, este destinată elevilor din clasele a V-a și a VI-a, care studiază religia la școală. Concursul a început la ora 10 la Școala Gimnazială Horea cu o rugăciune de binecuvântare rostită de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, care la final le-a înmânat elevilor cărți despre Sfânta Liturghie.

Din cei aproximativ 250 de elevi care au participat la etapa locală a concursului, ce a avut loc pe 15 februarie, au fost selectați 72 de elevi din județ care să participe la etapa județeană a competiției. Participanții au avut la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor, iar la final lucrările vor fi corectate de o comisie de specialitate. 

„Competiția are drept scop crearea unui cadru organizat în care elevii să își poată exprima cunoștiințele de religie dobândite pe parcursul anului școlar, să aibă posibilitatea de a-și argumenta propriile opinii și păreri în legătură cu valorile credinței noastre strămoșești și nu în ultimul rând să poată să își folosească imaginația prin elaborarea unui eseu pe o temă religioasă dat ”, a precizat Inspectorul de religie al județului Cluj, pr. Marian Sidon.

Elevii care au participat la etapa județeană a Concursului „Urmarea lui Hristos”, precum și cei care au participat la etapa județeană a olimpiada de religie, vor fi premiați de Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei pe data de 6 aprilie, la finalul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Mitropolitană.

 

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close