Mulțime de credincioși de pe Valea Bârgăului, din Bucovina şi Maramureş au urcat joi, 29 mai 2014, de Înălțarea Domnului, pe vârful Grui din Munții Călimani pentru a aduce un omagiu eroilor români.

În această zonă, la inițiativa PS Episcop Vasile Someșanul și cu implicarea maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele a fost ridicat în 2005, un monument în cinstea și amintirea celor șaizeci de soldaţi români ce au murit în primul război mondial. A devenit deja o tradiție ca în fiecare an de Înălțarea Domnului să se oficieze o slujbă de pomenire la mormântul acestor eroi ai neamului românesc.

Slujba de parastas a fost săvârșită de PS Episcop Vasile Someșanul, alături de părintele protopop Alexandru Vidican și de un sobor de preoţi și diaconi, după săvârșirea Sfintei Liturghii, pe o scenă special amenajată în apropierea monumentului eroilor de pe Vârful Grui.

Au luat parte la această sărbătoare preoți și credincioși din zona Bistriței, Prundu Bârgăului, Piatra Fântânele, dar și din zona Bucovinei, precum și militari de la unitatea din Prundu Bârgăului, a transmis corespondentul Radio Renașterea din Protopopiatul Bistrița, Pr. Emanuel Vidican.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Vasile i-a îndemnat pe cei prezenți să sporească în credință slujind lui Dumnezeu: „Și în acest an de sărbătoarea Înălțării la ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a cinstirii ostașilor români căzuți în toate timpurile și în toate locurile, pe câmpurile de luptă, cu vitejia românului care are în adâncul ființei sale  dragostea de părinți, dragostea de țară și de Biserică, am urcat din nou în munții Călimani, în Vârful Grui unde pe sfârșitul primului război mondial, la chemarea țării, au luptat cu vitejie și au căzut în acest loc 60 de ostași care și-au vărsat sângele lor pentru libertatea și demnitatea țării noastre, a neamului nostru, pentru ca noi, cei care ne aflăm în viață să sporim în noi, în familiile noastre, în comunitatea în care trăim, în țara noastră, dar și pretutindeni, demnitatea în care Bunul Dumnezeu ne așează pe noi oamenii. Noi care prin darurile lui Dumnezeu suntem creștini avem datoria de a spori adevărul, lumina cunoașterii lui Dumnezeu și bucuria Vieții”.

La finalul Sfintei Liturghii, un pluton de militari din Prundu Bârgăului au tras salve de foc şi au depus coroane de flori la monumentul eroilor din Vârful Grui, iar un grup de elevi din Alba-Iulia şi Prundu Bârgăului, coordonaţi de profesorii de religie, au prezentat un program artistic de cântece patriotice şi poezii închinate eroilor neamului românesc.

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close