La Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, marți, 14 septembrie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din Turda, cu prilejul hramului lăcașului de cult.

Astfel, de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Turda, preotul Alexandru Rus, duhovnicul Mănăstirii „Mihai Vodă” de la Turda, ieromonahul Efrem Crișan, secretarul de cabinet al ierarhului, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop, preoții din cadrul bisericii parohiale, Laurențiu Ioan Șuteu  și Dan Lionte-Maluș, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, vorbindu-le pe tema „Crucea ca liturghie după liturghie”.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei.

Scurt istoric  

Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” a fost construită între anii 1997-2001, iar pictura a fost realizată în tehnica frescă, de pictorul Camelia Borza. Lăcașul de cult a fost sfințit la data de  6 iulie 2003, de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului.

În cadrul bisericii își desfășoară activitatea două parohii: Parohia Turda Capelă I, păstorită încă de la înființarea acesteia, la 1 octombrie 2003, de preotul Laurențiu Ioan Șuteu,  și Parohia Turda Capelă II, păstorită de preotul Dan Lionte-Maluș.

Cele două parohii desfășoară o serie de activități culturale și misionare împreună cu Asociația „Împreună pentru voi” – Turda, precum și activități sociale și filantropice în colaborare cu Căminele pentru persoane vârstnice „Raisa” și  „Sfântul Sava” din Turda.

 

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close