Duminică seara, 26 februarie 2023, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat slujba Vecerniei iertării, la finalul căreia a rostit un cuvânt de învățătură.

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989. Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. În prezent, biserica – de dimensiuni impresionante – se află în proces de pictare, în tehnica frescă.

Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe diaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close