Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat vineri, 1 aprile 2022, în mijlocul profesorilor și elevilor de la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

Cu acest prilej, în Capela Colegiului Ortodox, Părintele Episcop Benedict Bistrițeanul a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, înconjurat de un sobor de părinți profesori, în frunte cu directorul instituției de învățământ teologic, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, și duhovnicul școlii, arhimandritul Samuel Cristea.

La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Bogdan Gabor. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Finișel, Protopopiatul Cluj I.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Colegiului Ortodox, dirijat de preotul profesor Petru Stanciu.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură despre pilda de viețuire și pocăință a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, pomenită în Biserica Ortodoxă la data de 1 aprilie.

 

Apoi, părintele director Liviu Vidican-Manci a mulțumit ierarhului pentru binecuvântare și prezență în mijlocul comunității instituției de învățământ teologic clujean.

De asemenea, Preasfinția Sa i-a miruit și le-a dăruit iconițe elevilor si cadrelor didactice care au participat la Liturghie și s-au împărtășit în număr mare.

Scurt istoric

Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” îi desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, din momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Roman din Cluj (1924-1952).

Din anul 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, școala s-a deschis și spre ciclul primar și gimnazial, întrucât solicitările comunității erau evidente, dar și pentru că se dorea reînvierea celor două școli închise abuziv de comuniști: Liceul Ortodox „Mitropolitul Simion Ștefan” și Liceul Ortodox „Doamna Stanca”. Mitropolitul Nicolae Colan a fost cel care în 1944 a pus bazele primului liceu confesional, Liceul Ortodox de băieți „Mitropolitul Simion Ștefan”, iar în 1946 a deschis porțile și Liceului Ortodox de fete „Doamna Stanca”.

Din luna august 2021, fostul Seminar Teologic Ortodox a dobândit titulatura de Colegiu Ortodox, prin Ordinul Ministerului Educației 4593/05.08.2021, și tot de atunci a fost ales ca patron spiritual Mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), cel căruia i se datorează începuturile învățământului preuniversitar la Cluj-Napoca.

Anul școlar 2021-2022 a început cu un efectiv de 960 elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut.

Elevii din ciclul primar își desfășoară activitatea la sediul situat pe strada Avram Iancu, cei din ciclul gimnazial în clădirea de pe strada Meseriilor, nr. 20, unde există și o capelă cu hramul „Sfânta Ecaterina”, unde elevii participă frecvent la programul de rugăciune, iar cei din ciclul liceal învață la sediul central, situat în Piața Avram Iancu, nr. 18, unde se află capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, amenajată între anii 1977-1987, sfințită la data de 30 ianuarie 1992 și resfințită la data de 25 noiembrie 2021.

Din toamna anului 2012 până în prezent, instituția de învățământ teologic este condusă de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și inspector eparhial pentru catehizarea parohială, ocupându-se de organizarea și supravegherea activităților catehetice din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului.

Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice si al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurându-și activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close