În Duminica a 11-a după Rusalii, 23 august 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Tureni, Protopopiatul Turda, județul Cluj. Cu acest prilej, ierarhul a liturghisit și a binecuvântat noua Capelă mortuară din localitate.

De la ora 10:00, la altarul de vară din curtea bisericii parohiale, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți de la parohiile învecinate, și a rostit cuvântul de învățătură.

Pornind de la pericopa evanghelică rânduită de Biserică pentru lectură în Duminica a 11-a după Rusalii, care ne relatează „Parabola datornicului nemilostiv”, tema centrală a predicii a fost „Iertarea, forma cea mai grea a dragostei”.

Evanghelia Domnului Hristos, în general, și această pericopă evanghelică, în special, doresc să ne obișnuiască mai mult cu Cerul, cu Împărăția lui Dumnezeu. Cine nu iubește și nu iartă, în consecință, nu se poate bucura de Împărăția lui Dumnezeu. Forma cea mai grea a dragostei care se manifesă între noi și cu noi este tocmai iertarea.

Socoteala pe care Domnul o cere datornicului este o formă de milostivire, prin care Dumnezeu caută să-l conștientizeze pe om cu privire la situația lui, mai spune Preasfințitul Părinte Benedict:

Domnul, când îl cheamă la socoteală pe datornic, nu vrea să-l condamne, ci vrea doar să-i amintească. Să nu uite cât i-a fost iertat și cât îi este de mare datoria. Este și acesta un semn al milostivirii lui Dumnezeu. Socoteala din Evanghelie nu este o realitate definitivă, ea se poate repeata, și Dumnezeu o repetă de multe ori cu noi, nu ne condamnă o dată pentru totdeauna. El ne cheamă mereu cu mărinimie, cu candoare, cu grijă. Îngăduie câte o suferință, o încercare, un necaz, pentru a ne face mai sensibili la Împărăția Lui. Noi suntem atât de împământeniți încât ni se pare că trăim la nesfârșit, trăim ca și când nu vom muri niciodată. Cine nu se uită la Cer, nu poate să trăiască bine pe Pământ.  

 

După oficierea Sfintei Liturghii, ierarhul a binecuvântat și noua capelă mortuară din localitate. Edificiul a fost construit anul acesta de Primăria Tureni și este destinat tuturor cultelor creștine.

Pentru implicarea deosebită în viața comunității parohiale și pentru implicarea la edificarea capelei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat primarului comunei Tureni, Elena Mănăilă, „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Distincția i-a fost înmânată de Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul.

Potrivit preotului paroh, părintele Viorel Păcurar, biserica parohială, cu hramul ,,Sfânta Treime”, din localitatea Tureni, a fost construită în anul 1881, sub forma de corabie, cu semiboltă din cărămidă și piatră, acoperită cu tablă zincată.

Pictura s-a realizat în ulei pe pânză, în anii 2003-2004, de către preotul pictor Damian Tuluc și echipa sa.

Locașul de cult a fost sfințit pe 11 iulie 1999.

Mai multe fotografii AICI

În Duminica a 11-a după Rusalii, 23 august 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 23 august 2020

Sursa: Arhid. Dan Văscu / Radio Renașterea

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close