Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a felicitat și premiat pe cei patru absolvenți de liceu, din județul Cluj, care au obținut nota 10 la examenul național de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2021.
„Înțeleptul Solomon, în Cartea Pildelor, în capitolul 22, versetul 6, zice: «Deprinde-l pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă și chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea». De data aceasta, i-am invitat pe cei patru tineri, din județul Cluj, care au luat nota 10 la Bacalaureat. I-am chemat să-I mulțumim lui Dumnezeu, să-i felicităm și, în același timp, credem că ei fiind un exemplu bun și dinamic pentru ceilalți, îi vor determina și pe alți tineri să fie foarte buni. Lumea din jurul nostru are și bune, și rele, cine o poate face mai bună?! Tinerii aceștia cuminți și inteligenți, ei o pot face foarte bună, așa nădăjduim noi!”, a spus ierarhul.
Evenimentul a avut loc duminică seara, 18 iulie 2021, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, după slujba Vecerniei și a Paraclisului Maicii Domnului.
Fiecare absolvent a primit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei o diplomă de apreciere și un premiu în valoare de 1000 de lei.
Este vorba despre elevii: Ancuța-Ioana Crișan (Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca), Nicole Tănase (Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca), Cristina -Oana Hozai (Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Dej) și Dragoş Julean (Liceul Teoretic „Petru Maior” din Gherla).
A devenit deja o tradiție ca Arhiepiscopia Clujului să îi gratuleze în mod festiv pe elevii merituoși, din cadrul eparhiei, care au avut rezultate de excepţie la învăţătură, atât ca o formă de recunoaştere a performanţelor lor, cât și pentru a sublinia grija Bisericii pentru soarta tinerilor și pentru educaţia viitoarelor generaţii.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a susținut programul catehetic „O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică”, care are loc în fiecare duminică seara, în cadrul căruia a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre darurile minunate și prezența Duhului Sfânt în sufletul omului.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului