Cea de-a zecea ediție a Festivalului-Centenar de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan” a avut loc sâmbătă, 11 decembrie 2021, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și a Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Ediția din acest an face parte din seria de manifestări cultural-religioase organizate cu prilejul aniversării unui secol de la reînfiinţarea Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, precum și a împlinirii a 100 de ani de la alegerea și instalarea Episcopului Nicolae Ivan ca prim întâistătător al reînființatei Eparhii a Clujului, de obârșie ștefaniană.

În deschiderea festivalului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat participanților un cuvânt de învățătură, vorbindu-le despre sărbătoarea Nașterii Domnului și frumusețea sfintelor sărbători de iarnă. Totodată, i-a felicitat pentru că promovează și păstrează vii tradițiile și obiceiurile românești.

 

Pe scenă au urcat 14 cete de colindători formate din copii și tineri din cele două județe ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului: Cluj și Bistrița-Năsăud. Participanții, toți îmbrăcaţi în straie populare specifice zonei de proveniență, au prezentat colinde tradiţionale, diferite obiceiuri şi tradiţii de Crăciun.

Grupurile de colindători, în ordinea intrării în scenă, au fost următoarele:

  • Liceul Teoretic „Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului (jud. Bistrița-Năsăud), coordonator: pr. Liviu Tomoroga;
  • Școala Gimnazială din Ceanu Mare (jud. Cluj), coordonator: prof. Loredana Tușa;
  • Școala Gimnazială Chinteni (jud. Cluj), coordonator: prof. Mădălin Gheorghe Trohonel;
  • Liceul Tehnologic „Ion Căian Românul” din Căianul Mic (jud. Bistrița-Năsăud), coordonatori: pr. Alexandru Gherghel, prof. Raluca Gherghel și prof. Mihaela Retegan;
  • Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, coordonatori: prof. Uliana Jurcan, prof. Ionela Tămaș și prof. Daniela Stoian;
  • Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Maieru (jud. Bistrița-Năsăud), coordonatori: pr. Radu Mureșan și prof. Măriuța Pop;
  • Școala Gimnazială din Cătina (jud. Cluj), coordonatori: prof. Doina Pălăcean și prof. Daniel Deak;
  • Școala Gimnazială din Spermezeu (jud. Bistrița-Năsăud), coordonator: pr. Simion Buta;
  • Școala Gimnazială „Gheorghe Șincai” din Florești (jud. Cluj), coordonatori: prof. Petronela Nicorescu și prof. Maria Cifor;
  • Liceul Tehnologic „Vlădeasa” din Huedin (jud. Cluj), coordonatori: prof. Gabriela Greble și prof. Marinela-Felicia Trif;
  • Școala Gimnazială „Alexandru Vaida Voevod” din Bobâlna (jud. Cluj), coordonatori: prof. Adina-Simona Vescan și prof. Flavia-Alina Șamșudean;
  • Școala Gimnazială din Agrieș (jud. Bistrița-Năsăud), coordonator: pr. Ionuț Pop-Ursu;
  • Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca, coordonatori: prof. Maria Leșe și prof. Geanina Mărcuș;
  • Școala Gimnazială „Mihai Vodă” din Mihai Viteazul (jud. Cluj), coordonator prof. Elena Bogdan.

La final, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc și i-a felicitat pe participanți, spunând că este foarte frumoasă diversitatea colindelor, dar și a obiceiurilor din cele două județe ale Arhiepiscopiei.

 

Ca răsplată pentru colind și pentru că promovează și păstrează vii tradițiile și obiceiurile românești, Părintele Mitropolit Andrei le-a oferit tuturor participanților daruri și diplome de participare.

Evenimentul, ajuns la a X-a ediție, a fost organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, fiind iniţiat în anul 2011, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la reactivarea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Manifestarea are scopul principal de a pune în lumină colinde şi obiceiuri tradiţionale româneşti din viaţa satului de altădată și de a transmite bucuria Praznicului Nașterii Domnului.

Moderatorul festivalului a fost pr. prof. Marian Sidon, inspectorul școlar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Județean Cluj.

„Festivalul din acest an, unul aniversar, s-a desfășurat într-o formulă adaptată situației pandemice, prin prezența a 14 grupuri de colindători, din cele 9 protopopiate ale Eparhiei. Prin această manifestare se urmărește punerea în valoare a vieții satului de altădată, transmițând bucuria Nașterii Domnului, și, în același timp, promovarea valorilor și tradițiilor autentice creștine ale poporului român”, conform consilierului cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Cornel Coprean.

 

Centenarul Eparhiei

În perioada 2-11 decembrie 2021, Arhiepiscopia Clujului a organizat mai multe evenimente cultural-liturgice dedicate Centenarului Eparhiei Vadului Feleacului și Clujului, printre care s-au numărat și manifesările din cadrul Săptămânii Facultății de Teologie Ortodoxă. Șirul evenimentelor s-a încheiat cu Festivalul-Centenar de colinde şi tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”.

Episcopul Nicolae Ivan (17 mai 1855 – 3 februarie 1936) este reîntemeietorul Eparhiei Clujului (de obârșie ștefaniană) care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor. Acesta a lăsat posterităţii actuala Catedrală Mitropolitană, Reşedinţa Eparhială, prima Academie Teologică, Revista Renaşterea și multe altele, dar, nu în ultimul rând, acesta a dus la împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.

La data de 6 decembrie 1921, în Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca, cunoscută și sub numele de Biserica din Deal, a fost instalat Episcopul Nicolae Ivan. Timp de 12 ani, biserica a avut statut de Catedrală Episcopală, până când a fost sfințită (1933) actuala Catedrală Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca.

Memoria Episcopului Nicolae Ivan rămâne încă vie și cunoscută pentru generațiile tinere, mai ales prin edificii, străzi și evenimente care-i poartă numele: Campusul Universitar „Nicolae Ivan”, strada „Episcop Nicolae Ivan” din cartierul clujean Mărăști și Festivalul  de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close