În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 7 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.

Slujba a fost oficiată în fața bisericii, în prezența unui număr mare de credincioși, cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi în perioada stării de alertă, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia a afirmat faptul că „Duhul Sfânt ne cheamă la o viață nouă”.

De asemenea, ierarhul a spus că „este o lipsă a Duhului Sfânt în lume, pentru că e foarte mare lipsă de bucurie, de pace, de entuziasm. Şi această lipsă a Duhului se vede atât la nivel personal, cât şi la nivel comunitar. La nivel personal pentru că nu mai avem acea bucurie a vieţii şi râvnă de a face foarte multe lucruri frumoase, dar şi la nivel comunitar pentru că, ca neam, ca popor, nu mai avem gândul cel bun, râvna cea bună, ca să transformăm lucrurile, să ne facem mai frumoasă lumea în care trăim, mai bună, un loc în care să ne simţim acasă.”

„Sfântul Siluan Athonitul ne arată care sunt mijloacele cele mai evidente prin care putem să-L aducem pe Duhul Sfânt în lume şi să schimbăm această realitate. Prima condiţie este să fim mulţumitori atât în cele bune care ni se întâmplă, cât şi în cele grele care ni se întâmplă. Să învăţăm să mulţumim. Să mulţumim pentru soarele pe care ni-l dă Dumnezeu, să mulţumim pentru viaţa pe care ne-o dă dimineaţa, să mulţumim pentru familia noastră, să mulţumim pentru lucrurile mărunte, pentru faptul că astăzi suntem împreună, să mulţumim pentru că vedem, să mulţumim pentru că mergem pe picioare, să mulţumim pentru că avem ce pune pe masă, dar să mulţumim şi pentru cele grele pe care le îngăduie Dumnezeu. Aici este taina care-L face pe Duhul să locuiască în om.”

„Cea de-a doua condiţie este aceea de a-i iubi pe duşmani, pe vrăşmaşi. Trăim într-o societate în care toată lumea critică pe toată lumea. Duhul Sfânt nu are loc acolo unde toată lumea critică pe toată lumea, unde nimic nu mai este bine. Copiii îşi critică dascălul, subalternii îşi critică şeful, credincioşii îşi critică preotul şi aşa mai departe. Şi noi ne judecăm unii pe alţii în familie. Nimeni nu face bine, doar noi înşine suntem etalon pentru orice. Şi de aici încolo, bineînţeles că, nu mai reuşim să ne iubim nici pe noi, unii pe alţii, cei ce ne facem bine, cu atât mai mult să-i iubim pe vrăşmaşi, ca şi condiţie a primirii Duhului Sfânt. Sărbătoarea Rusaliilor este o chemare a noastră de întoarcere la o viaţă în Duhul Sfânt. Este o chemare personală, dar şi o chemare colectivă, pentru întreg neamul nostru, ca să ne întoarcem la o viaţă nouă”, a afirmat PS Benedict.

În cadrul slujbei, ierarhul s-a rugat pentru cei bolnavi, pentru personalul medical și pentru toți cei aflați în slujba aproapelui.

La chinonic, interpretele de muzică populară Oana Bozga-Pintea și Cornelia-Ionela Maxa au interpretat mai multe pricesne.

La final, Episcopul-vicar Benedict a rostit rugăciuni pentru roadele pământului și a sfințit cele 3.000 de legături de spice de grâu pregătite de voluntarii parohiei pentru toți cei prezenți.

Istoricul bisericii

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în data de 6 mai 1990, de către vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu, prin implicarea directă a preotului Vasile Raus.

Proiectul bisericii i se datorează arhitectului Radu Spânu, purtând marca arhitecturii Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, împrumutând, totodată, și unele detalii arhitecturale ale Catedralei „Sfântul Petru” din Roma.

Lăcașul de cult a fost sfințit la data de 20 ianuarie 2019, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.

În prezent, biserica, de dimensiuni impresionante, este pregătită pentru a fi pictată, lucrându-se la finisajele interioare.

Biserica este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții slujitori Vasile Raus, Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-i alături pe arhidiaconii Andrei Stoian și Daniel Buruian.

Mai multe fotografii AICI 

În Duminica Pogorârii Sfântului Duh (a Cincizecimii sau a Rusaliilor), 7 iunie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 7 iunie 2020

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close