Duminica întâi din Post, numită și Duminica Ortodoxiei, amintește de victoria Ortodoxiei asupra iconoclasmului, proclamată în anul 843, la Constantinopol, când a fost restabilit cultul sfintelor icoane. În semn de aducere aminte față de această biruință, se organizează procesiuni mărturisitoare ale credincioșilor ortodocși, care poartă în mâini sfinte icoane.
Astfel, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, duminică seara, 13 martie 2022, de la ora 18:00, numeroși credincioși, familii cu copii și tineri clujeni, ținând icoane în mâini, l-au întâmpinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și au participat la slujba Vecerniei și a Pavecerniței Mici, urmată de programul catehetic duminical.
Cu acest prilej, în cadrul programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos şi Preasfânta Sa Maică”, Părintele Mitropolit Andrei a ținut un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre credință, prima din cele șapte trepte ale despătimirii omului.
La final, ierarhul le-a mulțumit celor care au adus cu ei o icoană, pentru credința lor mărturisitoare, în Duminica Ortodoxiei, și a apreciat această inițiativă a protosinghelului Natanael Zanfirache, slujitor al Catedralei Mitropolitane, care a organizat acest moment duhovnicesc în cinstea sfintelor icoane.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului