La sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității ortodoxe din localitatea Florești, județul Cluj, cu prilejul hramului bisericii parohiale.

De la ora 10:00, în Biserica Parohială „Intrarea Domnului în Ierusalim”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte vicarul eparhial, pr. Iustin Tira, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Grama, protopopul de Cluj I, pr. Dan Hognogi, preotul paroh Sebastian Rusu , alături de alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Biruitorul morții”, vorbindu-le credincioșilor prezenți despre semnificația Sâmbetei lui Lazăr și a Duminicii Floriilor, sărbători premergătoare Săptămânii Patimilor.

 

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, împreună cu un grup de studenți de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. De asemenea, interpretele de muzică populară: Livia Popa și Eugenia Corpodean Ciceu, la momentul împărtășirii, au interpretat mai multe pricesne specifice perioadei prepascale.

La finalul slujbei, părintele paroh Sebastian Rusu a mulțumit Ierarhului pentru prezență și pentru binecuvântarea credincioșilor floreșteni, oferindu-i în dar o icoană cu Maica Domnului.

Pentru întreaga activitate desfășurată în parohie, ÎPS Părinte Andrei i-a acordat părintelui paroh Sebastian Rusu – Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”. De asemenea, au fost distinși cu diplome de aleasă cinstire: părintele Mihai Ranta, donatorul iconostasului si domnul Vasile Cistian, enoriaș al parohiei. Totodată, toți copii prezenți au primit cărți de rugăciune din partea Ierarhului.

La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități locale și județene, alături de numeroși localnici și tineri îmbrăcați în straie populare.

Parohia „Intrarea Domnului în Ierusalim” din Florești a fost înființată în anul 2013, desprinzându-se din Parohia „Sfântul Dumitru”, datorită creșterii numărului de credincioși. În prezent, biserica, situată pe strada Cloșca, este pregătită pentru a fi pictată.

Comuna Florești din județul Cluj, aflată la doar 3 km de municipiul Cluj-Napoca, a avut cea mai mare creștere a populației din toată România, fiind totodată cea mai mare comună. În ultimii 10 ani, populația a crescut de la 7.600 de locuitori (în 2007), la peste 33.000 în 2017, iar până în prezent se preconizează a fi peste 50.000 de locuitori.

Mai multe fotografii găsiți AICI 

La sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Duminică, 21 aprilie 2019

Text și foto: Darius Echim

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close