Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a participat joi, 6 aprilie 2023, la Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Limba Rromani, Ediția a XXII-a, care în acest an este găzduită la Cluj-Napoca, în perioada 6-9 aprilie.
Ceremonia de deschidere a avut loc în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, începând cu ora 17:30, în prezența elevilor participanți și a cadrelor didactice care îi coordonează, precum și a oficialităților locale și centrale, a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Cluj (ISJ Cluj), a Comisiei Centrale a Olimpiadei Naţionale de Limba Rromani, a reprezentanților rromilor în structurile de stat și a altor invitați.
Cu acest prilej, Mitropolitul Andrei a rostit un cuvânt de învățătură și le-a urat succes elevilor participanți. De asemenea, la finalul evenimentului, ierarhul le-a oferit elevilor și cadrelor didactice „Micul catehism ortodox pentru copii și elevi”.
În semn de prețuire și recunoștință pentru implicarea activă în viața Bisericii și pentru bogata activitate de promovare și dezvoltare a limbii rromani în mediul universitar și preuniversitar românesc, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a oferit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni domnului prof. univ. dr. Gheorghe Sarău, cadru universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) din cadrul Universității București, activist pentru propășirea etniei rrome din România, autor de manuale și dicționare în limba rromani. De asemenea, diplome de aleasă cinstire a oferit și altor binefăcători, dintre care amintim pe domnul Cătălin- Zamfir Manea – deputat pentru minoritatea națională a rromilor și pe domnul Marian Daragiu – subsecretar de stat în Ministerul Educației Naționale.
Alocuțiuni au rostit mai mulți invitați prezenți, în frunte cu inspectorul școlar general al ISJ Cluj – prof. Marinela Marc, gazda olimpiadei, care a adresat un cuvânt de bun venit tuturor participanților.
În cadrul ceremoniei, violonistul Paul-Gabriel Cengeri, elev la Școala Gimnazială ,,Gheorghe Șincai” din Florești, județul Cluj, a susținut un scurt moment artistic, iar soprana japoneză Ato Kawara, de la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, a interpretat imnul rromilor „Gelem, Gelem”, în deschiderea ceremoniei. Aceștia au fost acompaniați la pian de Tubi Șfaiț.
Programul Olimpiadei
Vineri, 7 aprilie, între orele 9:00-12:00, elevii vor susține proba scrisă, iar sâmbătă dimineața, 8 aprilie, vor fi afișate rezultatele, zi în care elevii vor participa și la Sfânta Liturghie. Duminică, 9 aprilie, tot în aula Facultății de Teologie Ortodoxă, va avea loc Festivitatea de premiere. De asemenea, pe parcursul celor patru zile, aceștia vor vizita mai multe obiective turistice din municipiul Cluj-Napoca și împrejurimi.
Ziua Internațională a Rromilor, marcată prin rugăciune
Sâmbătă, 8 aprilie, cu prilejul Zilei Internaţionale a Rromilor, începând cu ora 9:30, în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va oficia Sfânta Liturghie, în limbile română și rromani. Răspunsurile la strană vor fi date alternativ și vor fi rostite ectenii și rugăciuni în cele două limbi.
Ziua de 8 aprilie a fost adoptată drept Ziua Internaţională a Rromilor, în anul 1971, la Londra, cu ocazia Primului Congres Internaţional al rromilor de pretutindeni. Începând cu anul 2006, Guvernul României a adoptat Legea nr. 66/2006 pentru consacrarea zilei de 8 aprilie ca „Sărbătoarea etniei rromilor din România”, astfel sunt organizate la nivel național manifestări publice, culturale, sociale și educaționale dedicate rromilor.
Comunitățile rrome, în atenția Arhiepiscopiei Clujului
În cadrul Eparhiei Clujului funcționează două parohii misionare pentru rromi: Parohia misionară de la Turda, înființată în ianuarie 2019, păstorită de părintele Marin Trandafir Roz, precum și Parohia misionară „Sfântul Moise Arapul” – Pata Rât, înființată în anul 2015, păstorită de preotul Gelu Petru Săvărășan, care desfășoară o activitate social-misionară bogată, ridicând în scurt timp două bisericuțe pentru cele patru comunități de rromi din zonă.
Aceste comunități beneficiază de o serie de activităţi catehetice, educative și culturale coordonate cu sprijinul Asociaţiei Ortodoxe Social-Misionar-Culturale pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” și a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – filiala Cluj-Napoca (ASCOR Cluj-Napoca).
Asociația „Sfântul Moise Arapul” a fost înființată în anul 2013, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Aceasta desfășoară proiecte pentru sprijinul comunităților de rromi de pe tot cuprinsul eparhiei, în special în vederea educării și a incluziunii sociale.
De asemenea, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin sectorul misionar-social, acordă periodic ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) comunităţilor de rromi de la Pata Rât, Turda și altor comunități din cele două județe ale eparhiei: Cluj și Bistrița-Năsăud.
În prezent, Arhiepiscopia Clujului are 56 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijiri medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. Astfel, anul trecut, prin unitățile de cult, asociațiile și fundațiile eparhiale, în scop filantropic a fost cheltuită suma totală de 24.782.563 lei, de care au beneficiat 17.523 de persoane, printre care un număr însemnat de persoane de etnie rromă.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Citește și
- Mitropolia Clujului pune la dispoziție spațiul pentru Olimpiada Națională de Limba și Literatura Rromani
- Ziua Internațională a Rromilor, marcată în Parohia misionară Turda-Fabrici
- Ziua Internațională a Rromilor, sărbătorită prin rugăciune, în Parohia misionară Turda-Fabrici, cu participarea PS Benedict
- Ziua internațională a rromilor | Arhiepiscopia Clujului oferă o atenție aparte comunităților rrome
- Mitropolitul Clujului despre rromi: „Sunt frații noștri creștini. Vrem să-i vedem că prosperă spiritual și material.”
- Cadouri pentru 1400 de copii de etnie rromă din Pata Rât și Turda, prin intermediul Campaniei „Camionul de Crăciun”
- Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit 600 de pachete de Crăciun pentru cei nevoiași
- 275 de ghiozdane cu rechizite pentru copiii rromi de la Pata Rât, dăruite de Mitropolitul Andrei
- Ziua internațională a rromilor, sărbătorită la Turda, în prezența Mitropolitului Andrei
- O nouă biserică pentru cumunitatea de rromi de la Pata Rât, binecuvântată de Mitropolitul Andrei
- În Săptămâna Patimilor, Mitropolitul Andrei a dăruit familiilor nevoiașe peste 300 de pachete cu alimente
- Bucurie pentru 900 de copii rromi din Pata Rât. Camionul de Crăciun a ajuns pentru al 8-lea an consecutiv la ei
- Cadouri pentru 1000 de copii de etnie rromă din Pata Rât, prin intermediul Campaniei „Camionul de Crăciun”
- 600 de pachete de Crăciun pentru cei nevoiași, oferite de Părintele Mitropolit Andrei
- 400 de ghiozdane cu rechizite pentru copiii rromi din Parohia Turda-Fabrici
- O masă caldă pentru 700 de copii rromi din Pata Rât și Turda, oferită în Ajunul Crăciunului
- 1500 de pachete de Crăciun, oferite persoanelor nevoiașe aflate în evidența Sectorului social-filantropic al Arhiepiscopiei Clujului