Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au început luni, 28 septembrie 2015, noul an academic în mod festiv. Tinerii, împreună cu profesorii lor, au participat de la ora 08:00 la Sfânta Liturghie, oficiată în Capela din Campusului Universitar „Nicolae Ivan”, din cartierul Mărăști.

La finalul slujbei s-a oficiat un Te Deum, cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. Ierarhul i-a îndemnat pe profesori și studenți să aibă o viața duhovnicească aleasă pentru a putea fi pildă celorlalți:

„În școlile teologice frământarea de a-L cunoaște pe Dumnezeu e principală, de a cunoaște rolul întregii existențe. Această cunoaștere n-o pot avea decât oamenii cu inimă curată. Oricât de multe descoperiri ar face știința, ele sunt bune. Oricât de mult ar filosofa filosofii, e interesant, dar cunoașterea perfectă e cea la care aspirați voi. Și atunci vă dați seama cât de important e ca să fi un om duhovnicesc, om cu viață curată, ca să-L poți cunoaște pe Dumnezeu. Să ai tu, înainte de toate, bucurie lăuntrică și apoi s-o poți comunica și altora. Străduiți-vă să aveți o viață spirituală aleasă, o inimă curată, pentru că atunci o să-L cunoașteți pe Dumnezeu”, a afirmat Mitropolitul Clujului.

La rândul său, părintele decan Vasile Stanciu, i-a rugat pe studenți să apeleze la toate mijloacele academice pentru a fi cât mai buni în ceea ce se pregătesc pentru viitor:

„Studenții noștri au venit aici majoritatea pentru a deveni preoți, profesori de religie, asistenți sociali sau artiști, dar cel mai important lucru este că nu preoția ne mântuiește, nici profesoratul în religie, nici chiar slujba pe care o facem ca asistenți sociali sau pictând icoane. Dar, dacă ajungem la desăvârșirea științei mântuirii sufletului, cred că ne-am atins cu toții scopul  pentru care am venit aici. Nu ne îndoim că studenții noștri vor apela și la filozofie și la științele exacte, dar mai cu seamă, pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, vor apela la instrumentele noastre,  academice”.

După slujba de Te-Deum, în Aula Magna a facultății, a avut loc prelegerea inaugurală „Totalitarismul  în memoria istorică şi spirituală. Consideraţii social-teologice”, susținută  de conf. univ. dr. Radu Preda. Apoi studenții s-au întâlnit cu tutorii de an.

De la ora 12:00,  în Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai, s-a desfășurat deschiderea oficială a noului an universitar, eveniment la care a luat parte Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, toți decanii, profesorii și studenții facultăților din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” dar și personalități culturale și politice din țară și din străinătate. În acest an, ceremonia a marcat aniversarea a 20 de ani de existenţă a Liniei de studii în limba germană din Universitatea „Babeș-Bolyai”.

 

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close