La Mănăstirea Nicula au debutat luni, 4 aprilie 2022, cursurile preoțești de duhovnicie, dedicate clericilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Lucrările au început cu o slujbă de Tedeum, oficiată în biserica nouă a așezământului monahal, la finalul căreia Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a adresat celor prezenți câteva îndemnuri cu privire la viața duhovnicească a preotului.

De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe clerici la practicarea intensivă a virtuților. Apoi, Părintele Mitropolit a reluat apelul de ajutorare a refugiaților ucraineni.

 

Anul acesta, cursurile se vor desfășura în două serii, în perioada 4 – 7 aprilie, la Mănăstirea Nicula, iar în perioada 11 – 14 aprilie, la Mănăstirea Rebra-Parva, cu participarea a câte 20 de preoți de mir din protopopiatele eparhiei.

Cursurile sunt organizate sub forma unor colocvii, cu o tematică practică și formativă, și urmăresc să construiască un dialog între duhovnici și preoții cursanți pe o tematică de mare importanță pentru misiunea pastorală.

Prima serie a debutat cu prelegerea Părintelui Mitropolit Andrei, urmând ca în următoarele întâlniri să susțină comunicări Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, Arhim. Prof. univ. dr. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, Arhim. Dumitru Cobzaru, Exarhul Mănăstirilor din Eparhia Clujului, Arhim. Lect univ. dr. Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane, și arhim. Samuel Cristea, duhovnicul Colegiului Ortodox „Mitropolit Nicolae Colan” din Cluj-Napoca.

 

În cele 4 zile de curs, preoții participă la întregul program liturgic al mănăstirii, susțin meditații asupra unor subiecte, precum: rolul duhovnicului în societatea contemporană, condițiile spovedaniei, actualitatea canoanelor, pregătirea credincioșilor pentru spovedanie, sau raportul dintre spovedanie și împărtășanie, participând, în același timp, și la discuțiile practice pe care le vor avea cu părinții duhovnici și cu ceilalți invitați.

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Arhid. Dan Văscu

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close