În săptămâna a cincea din Postul Paştilor, miercuri seara, 6 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârșit Denia Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, alături de un sobor de clerici, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur.
La finalul deniei, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Benedict le-a adresat credincioșilor prezenți un scurt cuvânt de învățătură, vorbindu-le despre importanța Canonului cel Mare ca pildă de pocăință și îndreptare pentru omul contemporan.
Scurt istoric
Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cartierul clujean Mănăștur, cunoscută sub numele de „Catedrala din Mănăștur”, s-a zidit între anii 1990-2018, fiind închinată Eroilor Revoluției din decembrie 1989. Lăcașul de cult a fost târnosit la data de 20 ianuarie 2019, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. În prezent, biserica – de dimensiuni impresionante – se află în proces de pictare, în tehnica frescă.
Comunitatea parohială este păstorită de părintele paroh Dan Cismaș, împreună cu părinții coslujitori Vasile Bancoș, Nicolae Maja și Radu Onac, avându-l alături pe diaconul Adrian Hodoroga. De asemenea, în cadrul parohiei slujește și preotul pensionar Vasile Raus, ctitorul bisericii.
Mai multe fotografii AICI
Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Ionuț Chifa