La început de februarie, pe data de 2, sărbătorim Întâmpinarea Domnului, unul dintre praznicele împărătești. Numită în greacă Ή ὐπαυτή τοῦ Χριστοῦ, sau, în slavă, Stretenia, aceasta ne aduce aminte de ziua în care Preasfânta Fecioară Maria, conformându-se Legii, s-a suit la templul din Ierusalim, la 40 de zile după nașterea Domnului, pentru curățirea ei. Se aducea jertfă un miel iar de nu-i va da mâna să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru ardere de tot și altul jertfă pentru păcat, și o va curăți preotul și curată va fi (Levitic 12,8).
Tot atunci Dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat de către Dreptul Simeon, de aceea sărbătoarea e numită Întâmpinarea Domnului, fiind trecută între sărbătorile Mântuitorului. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că, atunci când s-au împlinit zilele curățirii lor, după Legea lui Moise, L-au adus pe Prunc la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului, și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel (Luca 2,22-24).
La templu era Dreptul Simeon care L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis: Acum, slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperire neamurilor și slavă poporului Tău Israel (Luca 2,29-32).
Idealul vieții lui Simeon era întâlnirea cu Hristos. Și acest ideal s-a împlinit. S-a împlinit pentru că dreptul Simeon avea calitățile spirituale necesare pentru o experiență duhovnicească de această anvergură. Ne spune Evanghelistul că era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, și Duhul Sfânt era asupra lui (Luca 2,25). Prin urmare, era împodobit măcar cu patru virtuți: era drept, era cu frică de Dumnezeu, era încrezător în promisiunile lui Dumnezeu și era plin de Duh Sfânt.
Virtuțile pe care le avea erau esențiale: în raport cu cerul era om cu frică de Dumnezeu, în raport cu semenii era drept, iar în promisiunile Scripturilor avea o încredere desăvârșită. Pe deasupra, datorită vieții sale sfinte, era plin de Duh Sfânt. Urmarea a fost că L-a întâlnit pe Domnul Hristos. Iar cel mai mare dar pe care i l-a făcut a fost mântuirea, salvarea din păcat și din moarte și dobândirea vieții veșnice. O spune sintagma: ochii mei văzură mântuirea Ta (Luca 2,30).
Dacă vrem să-L întâlnim pe Domnul Hristos, și ce om n-ar vrea să-L întâlnească?, trebuie să-i imităm virtuțile dreptului Simeon. Într-o lume ce se secularizează s-avem preocupări spirituale serioase, s-avem frică de Dumnezeu și să-i antrenăm și pe alții în acest mod de a trăi.
Iar față de semenii noștri să fim cu iubire și drepți. Să dăm celui cu darea, dare; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste (Romani 13,7). Să fim apoi încrezători în promisiunile lui Hristos, care iar va să vină să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Peste toate acestea, ducând o viață sfântă, vom fi plini de Duh Sfânt.
Urmarea? Îl vom întâlni pe Hristos, iar Acesta ne va covârși cu darurile Sale. Primul dar, și cel mai important, va fi mântuirea. Domnul Hristos ne va salva din păcat și din moarte și ne va face părtași Împărăției Sale.
Alte daruri sunt amintite tocmai în slujba Întâmpinării Domnului. Zice condacul așa: Cel ce cu nașterea Ta ai sfințit pântecele Fecioarei și precum se cuvenea ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeule, împacă lumea ce se găsește în războaie și întărește Biserica pe care o ai iubit, Unule Iubitorule de oameni[1].
Într-o lume fracturată de discordie și ură, inclusiv în România, Mântuitorul Hristos aduce pace, fortifică sufletele, pe măsură ce oamenii se apropie de El. Și implicit, creștinii devenind mai buni, se întărește Biserica pământească.
În concluzie, este de dorit ca oamenii să se întâlnească cu Domnul Hristos și să fie covârșiți de darurile Sale.
† ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului
şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului
[1]Mineiul pe Februarie, Alba-Iulia, 2001, p. 27.
