Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită în avans la Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj-Napoca și la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Clujului, în prezența celor doi ierarhi ai Eparhiei Clujului. Alături de cadrele didactice, elevii din ciclurile primar și gimnazial au sărbătorit inocența copilăriei prin Festivalul Bucuriei.
Cu acest prilej, vineri, 31 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a vizitat pe elevii și profesorii din ciclul primar, la sediul unității școlare, situat pe strada Avram Iancu, nr. 6, precum și pe cei din ciclul gimnazial, la sediul de pe strada Meseriilor, nr. 20.
Copiii l-au întâmpinat cu bucurie pe Părintele Mitropolit Andrei, au cântat împreună troparul pascal „Hristos a înviat”, iar apoi au prezentat un program artistic. La finalul evenimentului, ierarhul a rostit un scurt cuvânt de învățătură, i-a binecuvântat pe fiecare în parte și le-a oferit daruri, felicitându-i cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului.
Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan”, pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Daruri pentru copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian”
De asemenea, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul copiilor de la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Clujului.
Copiii l-au întâmpinat pe ierarh cu voioșie și au prezentat un scurt program artistic. Cu acest prilej, Părintele Episcop-vicar Benedict le-a adresat un scurt cuvânt duhovnicesc, i-a binecuvântat pe fiecare în parte și le-a oferit daruri, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului.
Preasfinția Sa a fost însoțit de ec. dr. Sorin Câlea, consilierul economic al Eparhiei, care este și coordonatorul Grădiniței „Sfântul Stelian”.
Grădiniţa „Sfântul Stelian” a fost deschisă în anul 2010, are un efectiv de 120 de copii, de vârstă preşcolară, şi funcţionează într-un spaţiu modern de învăţare şi de recreaţie, având un personal didactic calificat şi cu experienţă. Grădiniţa funcţionează în două clădiri ce aparţin Arhiepiscopiei Clujului, situate ultracentral, pe strada Iuliu Maniu, nr. 31 și 38, şi oferă posibilitatea micuţilor să înveţe în sistem de program redus sau prelungit. Copiii beneficiază de cursuri de limbi străine (engleză şi germană), ateliere de pictură și alte activități cu scop recreativ-educativ.
O școală cu tradiție
Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” își desfășoară neîntrerupt activitatea din anul 1952, din momentul desființării abuzive de către regimul comunist a Institutului Teologic Ortodox Roman din Cluj, care a funcționat în perioada 1924-1952.
Din anul 2012, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, școala s-a deschis și spre ciclul primar și gimnazial, întrucât solicitările comunității erau evidente, dar și pentru că se dorea reînvierea celor două școli închise abuziv de comuniști: Liceul Ortodox „Mitropolitul Simion Ștefan” și Liceul Ortodox „Doamna Stanca”. Mitropolitul Nicolae Colan a fost cel care în 1944 a pus bazele primului liceu confesional, Liceul Ortodox de băieți „Mitropolitul Simion Ștefan”, iar în 1946 a deschis porțile și Liceului Ortodox de fete „Doamna Stanca”.
Din luna august 2021, fostul Seminar Teologic Ortodox a dobândit titulatura de Colegiu Ortodox, prin Ordinul Ministerului Educației 4593/05.08.2021, și tot de atunci a fost ales ca patron spiritual Mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), Episcop al Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1936-1957, cel căruia i se datorează începuturile învățământului preuniversitar la Cluj-Napoca.
Anul școlar 2023-2024 a început cu un efectiv de aproximativ 1000 de elevi, la cele trei cicluri de învățământ: primar, gimnazial și liceal, în creștere față de anul trecut.
Elevii din ciclul primar își desfășoară activitatea la sediul situat pe strada Avram Iancu, nr. 6; cei din ciclul gimnazial în clădirea de pe strada Meseriilor, nr. 20, unde există și o capelă cu hramul „Sfânta Ecaterina”, unde elevii participă frecvent la programul de rugăciune; iar cei din ciclul liceal învață la sediul central, situat în Piața Avram Iancu, nr. 18, unde se află capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, amenajată între anii 1977-1987, sfințită la data de 30 ianuarie 1992 și resfințită la data de 25 noiembrie 2021, de Mitropolitul Andrei și Episcopul-vicar Benedict.
Din toamna anului 2023, elevii de gimnaziu învăță într-o nouă clădire, modernizată și dotată printr-un proiect european, investiție ce a costat peste 3 milioane de euro. Clădirea a fost inaugurată la începutul anului școlar, luni, 11 septembrie 2023. Lucrările de modernizare și extindere au fost realizate, prin finanțare europeană, de Primăria municipiului Cluj-Napoca. În urma acestora, capacitatea clădirii, unde învață elevii din ciclul gimnazial de la Colegiul Ortodox, a crescut de la 276 la 400 elevi. Corpul existent al școlii a fost supraetajat cu un nivel, spațiu în care au fost amenajate 5 noi săli de clasă. După modernizare, întreaga clădire beneficiază de: 16 săli de clasă, 5 laboratoare, o sală profesorală, o sală de muzică, o sală de pictură, o sală festivă multifuncțională, o sală de mese, precum și o bibliotecă și o arhivă.
Din toamna anului 2012 până în prezent, instituția de învățământ teologic este condusă de pr. lect. univ. dr. Liviu Vidican-Manci, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Școala funcționează pe principiul subordonării ierarhice si al ascultării canonice față de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, desfășurându-și activitatea sub supravegherea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului