Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, i-a vizitat marți, 19 decembrie 2023, pe copiii de la Grădinița „Sfântul Stelian” a Arhiepiscopiei Clujului.

Copiii l-au întâmpinat pe ierarh cu bucurie, l-au colindat și au prezentat un scurt program artistic.

Cu acest prilej, Părintele Episcop-vicar Benedict le-a adresat un cuvânt duhovnicesc, i-a binecuvântat pe fiecare în parte și le-a oferit daruri, ca răsplată pentru colind.

Preasfinția Sa a fost însoțit de ec. dr. Sorin Câlea, consilierul economic al Eparhiei, care este și coordonatorul Grădiniței „Sfântul Stelian”.

Grădiniţa „Sfântul Stelian” a fost deschisă în anul 2010, are un efectiv de 120 de copii, de vârstă preşcolară, şi funcţionează într-un spaţiu modern de învăţare şi de recreaţie, având un personal didactic calificat şi cu experienţă.

Grădiniţa funcţionează în două clădiri ce aparţin Arhiepiscopiei Clujului, situate ultracentral, pe strada Iuliu Maniu, nr. 31 și 38, şi oferă posibilitatea micuţilor să înveţe în sistem de program redus sau prelungit.

Copiii beneficiază de cursuri de limbi străine (engleză şi germană), ateliere de pictură și altele.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close