Cuvântul Ierarhului
Doi dintre cei cinci patriarhi adormiţi ai României, comemorați anul acesta
Pe lângă faptul că Sfântul Sinod a dedicat acest an omagierii satului românesc, preoţilor, învăţătorilor, primarilor gospodari, l-a dedicat şi comemorării Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu. Toţi patriarhii noştri au fost mari, dar, în ce priveşte...
Discursul Mitropolitului Andrei la împlinirea unui secol de la înființarea Universității românești la Cluj
Discursul Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, rostit în cadrul „Galei Centenar UBB”, o sesiune solemnă prilejuită de împlinirea unui secol de la înființarea...
Eva și Maria
Eva și Maria Și a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viață, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii” (Facere 3, 20) Două femei stau ca două pietre de hotar, la început și la sfârșit de istorie: Eva și Maria. Din Eva ne tragem viața biologică, Sfânta...
Maica Domnului mereu înlăcrimată
Maica Domnului mereu înlăcrimată „Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 35) Suferinţa Maicii Domnului pentru Dumnezeiescul său Fiu şi pentru noi, fiii săi duhovniceşti, este una absolută. Ne spune...
„Sfinte Ilie, tu stai de mănânci și bei la văduva din Sarepta Sidonului, iar poporul moare de foame!”
Pe 20 iulie îl sărbătorim pe Sfântul Prooroc Ilie. Îmi aduc aminte cu nostalgie de felul cum îl sărbătoream odinioară. Era în anul 1989, la hramul Mănăstirii Toplița, ocrotită tocmai de acest mare prooroc. Mult prețuitul de mine poet Ioan Alexandru era prezent la...
Între Babilon şi Rusalii
La sărbătoarea Rusaliilor S-a pogorât Duhul Sfânt peste apostolii Domnului Hristos în Ierusalim, şi pelerinii numeroşi cărora aceştia li se adresau „erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileeni? Şi cum auzim noi fiecare...
ÎPS Andrei: PS Justin al Maramureșului și Sătmarului – Un sfert de veac de rodnică şi jertfelnică slujire
Când rostim numele Mănăstirii Rohia, nostalgic mergem pe firul gândului în urmă cu ani şi realizăm rostul providenţial pe care l-a avut şi-l are această lavră, pentru viaţa spirituală a Maramureşului şi Sătmarului. Şi nu numai a Maramureşului şi Sătmarului, ci a...
Veşnicia născută la sat s-a mutat şi la oraş – Pastorala ÎPS Andrei – Praznicul Învierii Domnului 2019
†ANDREI Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Slujitorilor altarelor, Cinului monahal şi dragilor noştri credincioși, Urarea ca sărbătoarea Paştilor să le râdă pe faţă şi în inimi ...
Certitudinea întâlnirii
Pe 2 februarie sărbătorim Întâmpinarea Domnului, adică praznicul anual al zilei în care Sfânta Fecioară Maria, conformându-se Legii (Levitic 12, 8), s-a suit la templul din Ierusalim, la 40 de zile după naşterea Domnului, pentru curăţirea ei, când dumnezeiescul Prunc...
Episcopul Nicolae Ivan, reîntemeietorul Eparhiei Clujului, născut în satul tradiţional transilvan şi devenit părintele Metropolei Transilvaniei
Anul acesta a fost declarat de către Sfântul Sinod ca an omagial al satului românesc, al preoţilor şi primarilor gospodari. Pe deasupra, este anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu, Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericești. Noi, clujenii,...