Cuvântul Ierarhului


Necesitatea îndrumării duhovnicești
Oamenii preocupați de cele spirituale au avut întotdeauna conștiința că au nevoie de un călăuzitor. Cărțile de înțelepciune ale Scripturii îi fericesc pe cei ce sunt călăuziți „căci dacă unul cade, îl scoală tovarășul lui” (Ecclesiastul 4, 10). Îl auzim și pe Solomon...

Episcopul cel duhovnicesc, liniștit și blând, de un an de zile ne însoțește din eternitate
Episcopul Vasile Flueraș era, cu prezența lui tonifiantă, atât de drag sufletului nostru. El, după spusa lui Aron Cotruș, se dăruie mereu, oricând și orișicărui. Și lucrul acesta îl făcea mereu, de zeci de ani. În căsuța de pe strada Lingurarilor, alături de mămica...

Sfânta Parascheva, model absolut de dăruire pentru viaţa duhovnicească
„Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34) Pe 14 octombrie o sărbătorim pe Preacuvioasa Maica noastră Parascheva. Dragostea fată de ea antrenează sute de mii de oameni care vin să se închine moaştelor...

Mitropolitul Andrei: „La măsura Tronurilor cerești este Patriarhul”
Afirmația pe care o face titlul articolului meu nu-mi aparține, dar sunt cu totul de acord cu ea. Afirmația că Patriarhul nostru este la măsura Tronurilor cerești o face Sfântul Nichita Stithatul în tratatul său „Despre ierarhie”. Și-i dau mare crezare Sfântului...

Mesajul Mitropolitului Andrei la începutul anului școlar 2022-2023
Clopoțelul sună din nou Pe cinci septembrie începe școala. Prilej de emoție pentru copii și părinți. Nostalgic privim în urmă la alte momente când începea școala: pe atunci copiii nu erau aduși la școală cu mașina ci, mai ales cei care învățau în orașe, erau duși la...

„Călători pe-o mare, / Veșnic tulburată, / Noi ne-am pus în tine, / Chiar nădejdea toată”
Suntem din nou în Postul Adormirii Maicii Domnului. Ne aducem cu nostalgie aminte de anii tinereții, de preocupările duhovnicești de atunci, pe care dorim să le reedităm și acum. Seară de seară, mergeam la Paraclisul Maicii Domnului, cântam și ne rugam, iar...

Protest ascetic împotriva corupției din lume
Pe 20 iulie îl sărbătorim pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Îmi aduc aminte cu nostalgie de sărbătoarea Sfântului Ilie din anul 1989, de la Mănăstirea Toplița. Hramul acestei mănăstiri, ctitorită de Patriarhul Miron Cristea, este Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul....

Înălţarea Domnului
La patruzeci de zile după Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălțat la cer. Ucenicii, judecând, ca și noi, lucrurile foarte omenește, erau cuprinși de tristețe și de dezolare. Pleca de la ei Cel în care și-au pus toată nădejdea. Cel ce era viața și bucuria lor....

Mitropolitul Andrei: „Credem că pentru a se instala pacea între oameni este nevoie de dialog întemeiat de dragoste creștină”
Trăim într-o lume a confuziilor. Oamenii, mulţi dintre ei, nu numai că n-au conştiinţa identităţii lor religioase şi confesionale dar, în acelaşi timp, nici n-au limpede în minte doctrina Bisericii căreia îi aparțin. Or, într-o lume multiculturală și...

Mitropolitul Andrei: „Bucuria se naște din rugăciune” | Pastorală la Praznicul Învierii Domnului 2022
†ANDREI Din harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Preacucernciului cler, Preacuviosului Cin Monahal şi iubiților noştri credincioși, urări de bucurie cu prilejul Sfintelor Paști ...