În perioada 25-28 februarie 2019, la Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, de la Rebra-Parva, din Protopopiatul Năsăud, se desfăşoară cursurile de îndrumare duhovnicească pentru preoţi. Aceste cursuri organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului se adresează preoţilor dinprotopopiatele Năsăud, Bistriţa şi Dej.

Sesiunea de anul acesta a cursurilor de duhovnicie a debutat luni, 25 februarie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, cu o slujbă de Te Deum. În cuvântul tematic rostit la finalul slujbei, intitulat „Duhovnicul – maestru spiritual şi atributele duhovnicului adevărat”, Înaltpreasfinţia Sa a plecat de la texte biblice, patristice şi din literatura teologică. De asemenea, a dezvoltat câteva cazuri cunoscute în literatura română, în special în operele lui Gala Galaction şi Ion Agârbiceanu, în care se pune în valoare atât personalitatea duhovnicului, cât şi a penitentului.

Au mai luat cuvântul pr. Bogdan Ivanov, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, pr. Ioan Dâmbu, protopop de Năsăud, şi pr. protosinghel Chiril Zăgrean, stareţul Mănăstirii Parva.

Invitaţii de anul acesta al cursurilor de duhovnicie au fost: pr. protosinghel Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, pr. arhimandrit Teofil Tia, profesor al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, şi pr. arhimandrit Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Pe parcursul celor patru zile, preoţii cursanţi au participat la programul liturgic al mănăstirii şi au luat parte la discuţii şi dezbateri pe diferite teme de actualitate.

Autor: Pr. Cornel Coprean

Din aceeași categorie

Share This

Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră pe acest site. Prin continuarea navigării în această pagină confirmați acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close